miercuri, 28 decembrie 2016

Mini expoziţie organizată de notarul public LILI BOBU la biroul său.


pictor Paul Ciprian Surugiu
Pasiunea doamnei notar Lili Bobu pentru artă s-a manifestat din plin în cuprinsul cărţilor ei remarcabile, dedicate unor personalităţi culturale precum Grigore Vieru sau Nicolae Dabija, editate sub egida Asociaţiei Culturale ,,Regal d’Art” pe care o coordonează. Acolo, paginile ce găzduiesc caligrafia poemelor aparţinând acestor poeţi de har, încadrate de foiţe de mătase, urmate de cronici, referinţe, confesiuni şi tot felul de evocări semnificative ale acestora, sunt presărate cu lucrări de artă superbe ale unor creatori contemporani, care conferă o rezonanţă armonică artei literare exprimate în versuri.

Dar această pasiune dedicată artelor nu se rezumă doar la această modalitate de manifestare, ci, mai nou, migrează spre modelul cultural de odinioară în care amfitrioane înzestrate cu gust artistic incontestabil găzduiau expozeuri creative ale unor mari pictori. Astfel procedează de la o vreme şi Lili Bobu, care a expus la sediul biroului său o mini-expoziţie în care putem vedea câteva lucrări ale unor înzestraţi pictori botoşăneni. 


Putem privi astfel cu deosebită plăcere câteva lucrări semnate de Aurelian Antal, maestrul de la Dorohoi, cel pe care l-am numit cândva „un alchimist rătăcit în vremea noastră”, datorită meşteşugului său special şi original de a-şi crea el însuşi culorile trebuitoare. 
În lucrările sale, făcând parte din marea serie numită „În căutarea sinelui”, ce a fost expusă nu de mult la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” putem admira, iar și iar, cum scoica primordială îşi luceşte perlele, cum zburătoare măiestre străbat abisul sau cum semnul christic al Peştelui, împreună cu o întreagă cabalistică misterioasă îşi expun adânci sensuri filozofice. Aşa încât pictura lui este poate una dintre cele mai apropiate de astralul eminescian.
       Alte câteva lucrări sunt semnate de Ionela Mihuleac, asistentă la Universitatea de Artă şi Design ,,George Enescu” din Iaşi, discipolă a maestrului Liviu Suhar, ce experimentează în pânzele expuse aici alăturarea materialelor clasice ale picturii cu altele inedite, încercând captarea sensurilor prin mijloace mai puţin convenţionale.
       
pictor Marius Vatamanu
Absolventul Facultăţii de Artă al Universităţii ,,Ovidius” din Constanţa, Marius Vatamanu, expune de asemenea un set de studii plastice în care probează măiestria cerută odinioară pictorilor de a porni periplul creator de la capacitatea de a desena mai întâi, impecabil şi expresiv, detaliile anatomice destinate a figura viitoarele compoziţii de amploare.
      







pictor Carmen Popovici Maxim
                     

Un evanescent triptic ce asamblează nuanţele siderale ale albastrului aparţine plasticienei Carmen Popovici Maxim, profesor emerit de arte, plasticiană care s-a format artistic atât la universitatea orădeană, cât şi la cea ieşeană.
      Robert Cobuz, format în atmosfera artistică şi universitară a Iaşilor, demonstrează privitorilor acestei expoziţii sui-generis, meşteşugul realizării unor deosebit de expresive icoane pe sticlă din care şi învăţăceii săi pot deprinde taine ale acestei arte străvechi.
pictor Florin Grosu

      






Tot la Iaşi studiază artele plastice un alt expozant, Florin Grosu, cel vestit prin talentul de portretist şi caricaturist, cu care reuşeşte să configureze chipul unei persoane şi, mai ales, expresia definitorie, deşi scăldată în lumina zâmbetului umoristic. De astă dată, el nu se exprimă prin acest tip de creaţie, ci exersează în manieră picturală propriu-zisă, fie conturând profilurile unor clădiri, fie ale unor ferestre, ca semne ale unei anume atmosfere.






pictor Aurel Azamfirei
Ucenic al maestrului Victor Hreniuc, Aurel Azamfirei ne încântă ochiul cu reuşite imagini florale şi cu peisaje ale vechiului centru botoşănean.





pictor George Şpaiuc
De menţionat că tot în acest cadru au mai fost expuse lucrări semnate de George Șpaiuc – şi el discipol al lui Victor Hreniuc, la Şcoala Populară de Artă -, de Florin Prodan – inginerul convertit în plastician cu remarcabile rezultate -, precum şi de celebrul artist Paul Surugiu Fuego, cel ce-a erupt furtunos şi pasional în câmpul artistic, reuşind deja să-şi contureze un stil propriu de armonie cromatică, într-un proiect generos, caritabil ,,Art by Fuego – Artă pentru suflet”. 
Toate acestea reuşesc să creeze oricărui vizitator impresia unui ambient artistic atrăgător – o provocare pentru mai buna cunoaştere a vieţii artistice botoşănene.( Lucia Olaru Nenati)
 
pictor Florin Prodan


pictor Aurel Azamfirei
pictor Aurel Azamfirei
 pictor Aurelian Antal 

Un comentariu:

  1. Florin Grosu din Botosani, daca ar avea si caracter...
    Il cunosc personal: s-a folosit de toata lumea, inclusiv de propriul copil, cu dizabilitati, caruia i-a solicitat sa-i achite datoriile si imprumuturile la banci (copilul are o pensie de invaliditate mica), in perioada cand era consumator de alcool si si-a abuzat fosta nevasta pana au ajuns la divort.
    Un om de nimic, in urma caruia au ramas probleme si datorii pe care fosta nevasta, care a luat in grija copilul cu dizabilitati grave, i le-a achitat (de frica sa nu-si piarda casa).
    I-a interzis propriului copil sa-l mai sune (pentru ca el este 'cineva' acum, desi nimeni nu stie cat de josnic este), desi copilul nu l-a deranjat cu nimic niciodata (nici macar pensia alimentara nu a achitat, ca si-a facut fosta nevasta mila de ...un nemernic). Pana si proprii parinti nu vor sa aiba de-a face cu el.
    Ar fi multe de zis... un caracter infect.

    RăspundețiȘtergere