miercuri, 28 ianuarie 2015

Majdanek sau KL Lublin- din Polonia, a fost un lagăr nazist de concentrare german stabilit la marginea oraşului Lublin



Cu ocazia Holokastului , dacă tot amintim de   Auschwitz   şi Majdanek sau KL Lublin- din Polonia, doresc să prezint acest lagăr pentru că l-am vizitata şi a fost un lagăr nazist de concentrare germană stabilit la marginea oraşului Lublin în timpul ocupaţiei germane în Polonia în al doilea război mondial . Deşi hotărât iniţial pentru muncă forţată , mai degrabă lagărul a fost de  exterminare ,  a fost folosit pentru a ucide oameni pe scară industrială în timpul operaţiei Reinhard după un  plan german pentru omorârea evreiilor pe teritoriul lor General al Guvernului a Poloniei .
Tabăra Majdanek a fost construită din în octombrie 1941, de aproximativ 2.000 de prizonieri sovietici de război . Cei mai mulţi dintre prizonierii de război sovietici la Majdanek aproape toţi au murit până în februarie 1942.
   A funcţionat din 1 octombrie 1941 până la 22 iulie 1944. Spre deosebire de alte tabere similare din Polonia , Majdanek nu a fost situat într-o locaţie la distanţă rurală departe de centrele de populaţie , dar în limitele unui oraş mare 
   Această proximitate a condus tabără să fie numit " Majdanek " ( " mic Majdan " ) de către localnici în 1941 pentru că a fost în apropierea districtul oraşului de Majdan Tatarski 
( " Tatar Maidan " ), în Lublin 
    Începând octombrie 1942 , Majdanek a avut , de asemenea, supraveghetori de sex feminin . Aceste paznice SS , care au fost instruiţi în lagărul de concentrare Ravensbrück , şi supravegheau femei printre care considerate  criminali de război Elsa Erich , Hermine Boettcher - Brueckner , Hermine Braunsteiner , Hildegard Lächert , Rosy Suess ( Süss ) şi Gertrud Heise ( 1942-1944 )

 Majdanek nu au avut iniţial subcamps . Acestea au fost incluse la începutul toamnei 1943 , când lagărele de muncă forţată rămase în jurul Lublin , inclusiv Budzyn , Trawniki , Poniatowa , Krasnik , Pulawy , precum şi " aerodrom " , şi lagăre de concentrare Lipowa a devenit sub- tabere de Majdanek . 
De la 9-01-1941-28-05-/1942 , Alfons Bentele a condus administraţia în tabăra de Majdanek . Alois Kurz , SS Untersturmführer , a fost un membru al echipajului de lagărul de concentrare german Majdanek , Auschwitz-Birkenau şi Mittelbau - Dora , care nu a fost acuzat . La 18 iunie 1943 Fritz Ritterbusch a fost mutat la KL Lublin a devenit comandantul-de - tabără.  
    Datorită apropierii taberei a Lublin , deţinuţii au fost capabili de a comunica cu lumea exterioară prin scrisori de contrabandă de către muncitori civili care au intrat în tabără . Multe dintre aceste scrisori au supravieţuit au fost donate de către destinatarii lor la muzeu tabără . Din februarie 1943 , începând germanii au permis Crucii Roşii poloneze şi Consiliului Bunăstării pe centru pentru a aduce în produsele alimentare pentru prizonierii în tabără . Din Arhive, prin Documentul Muzeul Majdanek ne indică că 10,300 de prizonieri care au primit astfel de pachete . 
SS  a ucis zeci de mii de evrei de la Majdanek . Majoritatea dintre ei au ajuns în Majdanek ca muncitori și fie că au murit ca urmare a condițiilor de trai inumane sau brutale, apoi au  fost uciși în camerele de gazare, după ce germanii au stabilit ca aceştia nu mai puteau lucra 

Camere de gazare Majdanek au fost , de asemenea, folosite pentru a ucide prizonieri de la alte tabere din Lublin , cum ar fi tabăra Lipowa Street în Lublin , care nu au mai fost capabili să lucreze . Unele victime evreiești au fost uciși în camerele de gazare la sosire , deși documentația actuală nu permit estimări . Mulți , însă , au fost uciși în operațiuni de fotografiere . Mulți alții au murit de boli , foame , expunerea și surmenaj  

În perioada 29 aprilie 1942 , și 03 noiembrie 1943 , prizonierii evrei au fost majoritatea covârșitoare a deținuților înregistrate la Majdanek . Cercetarile făcute  indica faptul  deportații erau  între 74.000 și 90.000 de evrei în lagărul de principal Majdanek ( cu excepția subcamps ) . Cel puțin 56500 erau evrei polonezi : 26,000 de Lublin District ; 20.000 din ghetoul din Varșovia , 6500 din ghetoul Bialystok , și aproximativ 4.000 de deportați între noiembrie 1943 și mai 1944 de la alte lagăre de muncă 
La mijlocul lunii octombrie 1942 dintr-un total de 9519 deținuți înregistrate în tabără, 
7468 erau evrei ( 78.45 % ) și 1884 au fost  polonezi non- evrei ( 19.79 %) . 
În luna august 1943, s-au 16206 de  prizonieri din lagărul principal : 9105 erau evrei ( 56.18 % ) ;  
și 3893 ( 24.02 % ) au fost polonezi . Alte prizonieri de la Majdanek  inclus germani , austrieci , 
cehi , ucraineni , prizonieri sovietici 

În 2008 muzeul a avut loc o expoziţie specială care a expus o serie de  scrisori .
În luna iulie 1969, la 25 de ani de eliberarea sa , a fost construi t un monument mare proiectat de Wiktor Tolkin 
( aka Victor Tolkin ) . Se compune din două părți : un monument poarta mare la intrarea taberei și un mausoleu 
mare exploatație cenușă ale victimelor 
În octombrie 2005 , în colaborare cu Muzeul Majdanek , patru supraviețuitori de la Majdanek au revenit la 
Majdanek și împreună cu arheologilor au căutat şi  găsit unele obiecte 50 care au fost îngropate de deținuți , 
printre care ceasuri , cercei , inele de nunta si . În conformitate cu filmul documentar Rugăciuni Buried , 
aceasta a fost cea mai mare recuperare de obiecte de valoare într-un lagăr al morții până în prezent . 



marți, 27 ianuarie 2015

Mihail Sadoveanu - Vocatie de etnograf. Autor : Angela Paveliuc- Olaru

Mihail Sadoveanu - Vocatie de etnograf. Autor : Angela Paveliuc- Olaru 

    
Prof. dr. Angela Paveliuc-Olariu şi-a lansat joi, 8 ianuarie, la Secţia Limbi Străine din cadrul Bibliotecii Judeţene Botoşani, volumul intitulat „Mihail Sadoveanu-vocaţie de etnograf”. La fotografiile cărţii, a contribuit. Publicaţia,, Dărăbăneni.ro”     La întâlnire de suflet, au luat parte Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural; Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu"; Cornelia Ciobanu, director la Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural (DCCPC) Botoșani; Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene, personalităţi din alte domenii, precum medicul Anton Pârvu, familia ing. Ioan Toma, prof. Doroftei- din Vorona, iubitor de folclor şi animator de dansuri populare, preotul Daniel Dascălul, şi nu în ultimul rând a fost familia scriitoare care a încurajat-o şi a susţinut-o pentru editarea volumului ,, Mihail Sadoveanu - Vocatie de etnograf”
Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural, a făcut o prezentare succintă a autoarei cărţii, pe care care a numit-ocetăţean de onoare al satului românesc”. Prin cărţile sale, Angela Paveliuc-Olariu ne ajută să redescoperim universul satului românesc cu datini, obiceiuri, port, iar dacă ajungi să o cunoşti mai bine pe autoare, descoperi sufletul curat al ţăranului, despre care Dănuţ Huţu a afirmat că este pe cale de dispariţie.
     „ …Întâlnirea noastră de suflet va însemna, de fapt, o încercare, să-l aducem pe marele nostru prozator Mihail Sadoveanu din nou în atenţia noastră. Nici un cuvânt despre Angela Olariu care a scris, cum s-a priceput şi ea, cartea care se cheamă Mihail Sadoveanu- vocaţie de etnograf”, a precizat Angela Paveliuc-Olariu. „Nu este nimic oficial, este o întâlnire de suflet unde avem un schimb de opinii. Mă simt onorată că sunteţi aici cu toţii…Sadoveanu nu a murit, el trăieşte veşnic prin moştenirea pe care ne-a lăsat-o” a precizat Angela Paveliuc-Olariu. 
,,Am citit din capăt în capăt opera lui M. Sadoveanu şi am avut o adevărată revelaţie pentru că am găsit în această lectură foarte multe trimiteri la satul tradiţional şi am scos pasaj cu pasaj prin care as putea face o monografie a satului. 
    Am selectat şi probat portul şi casele tradiţionale, ocupaţiile, meşteşugurile din opera Sadoveniană. Am făcut cercetare despre 
,, Ratoş” şi am descoperit că M. Sadoveanu a cuprins în opera sa civilizaţia materială cu trimiteri la satul tradiţional din Moldova. Întreaga operă Sadoveneană ne oferă o amplă frescă a satului tradiţional românesc, prezentându-ne fragmentar aspecte ale civilizaţiei, materială şi spirituală, surprinse în decursul timpului, referitoare, în mod special, la realităţile Moldovei cunoscute şi îndrăgite de autor fiind vorba despre locurile natale (satul Verşeni judeţul Iaşi). 
    Oamenii acestor locuri, ţăranii ,, umuliţi şi obindiţi” sunt eroii preferaţi în scrierile sale după cum mărturiseşte: ,, M-a interesat pretutindeni omul cel vechi al pământului. L-am găsit pretutindeni unitar; în cântece şi datini, în aspiraţii, bunătatea înţeleaptă, ţăranul de departe rămânea frate cu cel pe care l-am văzut întâia dată la apa Moldovei” 
Autoarea, Angela Paveliuc- Olariu ne lămureşte, apoi de unde ,, venea” această dragoste şi înţelegere către oamenii satelor.
,,Îndată ce mama nu a mai fost în această lume şi în această viaţă, în durerea deznăjduită, dintr-o dată bătrânii, mi-au fost mai scumpi. În carte mai apar citate din operele semnate de criticii literari care s-au ocupat cu studierea scrierilor Sadoveniene sub diferite aspecte".
,, Citind şi recitind impresionata sa operă cu mintea şi sufletul şi înţelegerea vârstei mele de acum, înclin modesta mea contribuţie 
,, Ceahlăului" literaturii române în semn de adâncă preţuire" a spus autoarea Angela Paveliuc Olaru.


Doamna Angela Paveliuc Olariu în discursul domniei sale a amintit de Cătălina Pârvu, care este, în prezent, consilieră în cadrul Ministerului Culturii şi desfăşoară activităţi ce decurg din relaţiile Ministerului cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Autoarea Angela Olaru Paveliuc a spus despre  Cătălina Pârvu a fost pe teren în zona Neamţ şi Botoşani- Tudora unde s-a interesat de capodoperele de ţesut –scoarţele româneşti-
Pe data de 31-08-2014 la rubrica ,, Un botoşănean pe zi” a fost publicat un interviu cu CĂTĂLINA PÂRVU, autor Florentina Toniţă despre propunerea ca această tehnică a ţesutului covoare ţărăneşti să fie analizate de UNESCO 2015 
Cătălina Pârvu:


 ,,Dincolo de spectrul rigid al administraţiei, există câteva proiecte faţă de care am un ataşament aparte şi la realizarea cărora am contribuit printr-o tuşă personală. De aceea, sunt onorată să fac cunoscut şi cititorilor Ştiri Botosani includerea judeţului Botoşani - prin Muzeul de Etnografie şi prin tehnica ţesutului covoarelor în comuna Tudora -, în dosarul privind "Tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova" ce urmează a fi propus spre analiza UNESCO, în 2015. Un eventual succes al acestui dosar ar constitui cea mai înaltă recunoaştere a valorilor culturale tradiţionale la nivelul judeţului nostru, care a fost pe nedrept privat până acum de atenţia organismelor guvernamentale relevante
Florentina Toniţă:
-Aţi participat la diverse seminarii internaţionale pe tema protejării patrimoniului cultural imaterial, promovarea diversităţii expresiilor culturale. Noţiuni pe care, din nou spunem, le percepem doar la nivelul abstract, fără aplicare în administraţia locală, folosite însă în rapoarte solicitate cu varii ocazii. Ne puteţi oferi trei motive pentru care, la nivelul judeţului Botoşani, aceste noţiuni pot deveni prioritare în dezvoltarea unei industrii culturale şi creative? 
Cătălina Pârvu
-,,Această terminologie este folosită preponderent la nivel de experţi, nefiind obligatorie însuşirea acesteia la nivelul unui limbaj comun. Spre exemplu, dacă un specialist etnograf observă sau analizează o creaţie (o scoarţă, o ie) sau un ritual tradiţional (colindatul, şezătoarea, paparudele, căluşarii etc.), în comunicările ştiinţifice va face întotdeauna uz de un limbaj specific, ori asta nu influenţează cu nimic creaţia în sine, ci doar o explicitează. Cu alte cuvinte, creatorul are rolul său, iar observatorul, criticul, analistul, un cu totul altul. Nu pot face, în mod clar, o distincţie la nivelul judeţului Botoşani, întrucât cele mai mari impedimente în dezvoltarea creativităţii ca industrie sunt de anvergură naţională şi privesc nu atât asumarea acestui concept, ci vizează un cadru legislativ şi financiar care nu sprijină, prin măsuri concrete, actul cultural. Cu alte cuvinte, putem crea o industrie cu specific cultural în primul rând prin asigurarea unui background de natură legală. Ca să dăm doar un exemplu de bună practică în acest sens, amintesc aici cazul Franţei, unde "companiile care achiziţionează obiecte realizate de artişti în viaţă, pot, pe o perioadă de 20 de ani să îşi deducă din veniturile taxabile o suma egală cu preţul de cumpărare. Pentru a beneficia de această scutire compania trebuie să prezinte opera în public" (Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, "Sponsorizarea în cultură – o Perspectivă Comparată [2010]", cap. 1, p. 6). Între timp, la noi, avem Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea care încurajează în mod absolut timid mecenatul cultural, practica demonstrând că activităţile sportive se bucură de o atenţie sporită din partea mediului privat, în comparaţie cu domeniul culturii. Din fericire sau din păcate, zona Moldovei este caracterizată în plan cultural de tradiţii, de viaţa monahală, mai pregnantă aici decât în alte zone, ceea ce face din această parte a ţării un areal cu specificităţi preponderent arhaice, fiind prin aceasta prea puţin pretabil a fi industrializat. De aceea, primordiale sunt intervenţiile de natura conservării şi revitalizării patrimoniului construit şi imaterial, şi mai puţin transformarea lor în produs vandabil, deşi revitalizarea patrimoniului este mai mereu aducătoare de venit. Cu alte cuvinte, ca în orice altă industrie, nu putem avea profit fără o investiţie iniţială".
 
Despre Redarea aspectelor etnografice ale costumului în opera lui Mihail Sadoveanu, ne confirmă  autoarea: 
,,Dar tabloul capătă viaţă datorită petelor de culoare vioaie ale înfăţişării oamenilor. Privirea se opreşte întâi asupra logofetesei Maria care “şi-a ridicat în brâu poala catrinţei, s-a frecat la ochi ca să alunge aburii somnului neîmplinit, potrivindu-şi apoi pe frunte casânca de borangic”. Ea îl îndeamnă pe soţul ei să plece după presvitera Olimbiada, la Filipeni. Replica ei cuprinde şi sfaturi pentru îmbrăcămintea ce mazâlul trebuie s-o ia: “Găteşte-te. Ia-ţi pe dumneata ilicul cel albastru cu căptuşală roşă. (XVIII,48)”.
 ,,La hanul lui Goraşcu Haramin, când sosesc cei trei ciobani, apariţia lor devine uluitoare şi datorită masivităţii: “purtau la şold glugă şi în cap pălării late în bouri, chimir de piele peste cămăşi spălate în zer şi opinci cu boturile întoarse în laturi... Saricile le purtau în dosul tarniţelor; în acele sarici aveau ascunse, de bună-seamă, baltagele cu coadă scurtă” (XVIII, 42)”.
 ,,Povestirea despre zbuciumatul destin al lui Ruset începe prin înfăţişarea detaliată a felului cum arătau abatele Paul de Marenne şi însuşi Ruset (X, 7, 13). În Crâşma lui moş Precu aflăm mai întâi că nevasta lui moş Precu umbla îmbrăcată cu fustă creaţă, de lână, ţesută cu flori chiar de mâna ei, cu cămaşă albă de bumbac, încinsă cu brâu verde şi îmbrobodită cu casâncă nohotie. Pentru iarnă avea o mândră caţaveică cu blană de hulpe. Moş Precu purta chimir lat... pieptar vechi şi unsuros de piele de oaie, cizme cu turetcile răsfrânte, iţari şi cămaşă ca ghiocul cel mai alb” (I, 554)”. 
atât femeia cât şi bărbatul poartă o haină sobră din care lipsesc podoabele de prisos. Cămaşa e albă, pieptarul neînflorit, minteanul negru sau cafeniu, dulama de pănură, cizma solidă. Acelaşi alb şi aceleaşi culori stânse obişnuiesc a purta şi femeile. Numai fetelor li se îngăduie, la hori, podoabe de flori artificiale la pieptănătura tradiţională şi salbe de bani vechi” (XV, 275). 
Costumul unor naţionalităţi conlocuitoare atrage şi el luarea aminte. Huţulii “au cojoace înflorite viu şi cu căciuliţe albastre sau roşii căptuşite cu cozi de vulpe” (XII, 562)”. 
La finalul prezentării, prietenii doamnei etnografiei româneşti au asistat la un recital al interpretei Elena Mândrescu iar apoi i-a dat „cuvântul” interpretei Elena Mândrescu. 
Apoi cei prezenţi au fost invitaţi la oapă vie-focul lui Dumnezeu”.


vineri, 16 ianuarie 2015

Expoziţia Filatelică în perioada 16-20 decembrie 2014, Timişoara



Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la izbucnirea Revoluţia Române la Timişoara, dar şi a aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Vest din Timişoara ( 1944-2014), monument istoric realizat de arhitectul  Hans Fachelmann, Asociaţia Filateliştilor din Timişoara, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş în perioada 16-20 decembrie 2014, au organizat - Expoziţia Filatelică ,, Istoria 2014”, cu participare naţională şi internaţională.
Cu ocazia acestui eveniment s-au realizat întreguri poştale, ştampile omologate şi  lansarea unui volum

,, CETĂŢI TRANSILVANE”, autor Marius Muntean, prin care Domnia sa a prezentat din punct de vedere istoric,  cu ajutorul materialului ilustrat  din colecţia de cartofilie particulară.

,, În anul 2014, Universitatea de Vest din Timişoara,  a sărbătorit 70 de ani de la înfiinţare, o coincidenţă frumoasă de a sărbători în acelaşi an cu aniversarea a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Cu această ocazie au fost organizate manifestări diverse, întruniri academice, decernarea de titlui de -doctor honoris causa- unor personalităţi de marcă ale lumii academice( inclusiv Ana Blandiana), iar al doilea eveniment 25 de ani de la  izbucnirea Revoluţia Române la Timişoara a fost marcat prin realizarea unui plic filatelic special de A. F. Timişoara, lansarea unui volum aniversar, 
,, Proiectul 5060, Universitatea de Vest din Timişoara”, spectacole. Sărbătoarea Universităţii de Vest, a fost o sărbătoare a întregii comunităţi. ( prof. Universitar Marilen Gabriel Pirţea, Rectorul Universităţii de Vest)


,,Decembrie 1989, a fost punctul de cotitură. Vieţile noastre, au stat suspendate câteva zile, inimile noastre s-au adunat, una lângă alta şi au bătut, au bubuit la unison, acoperind zgomotul armelor; am reînviat pe rând, de la Vest spre Est. Într-o viaţa nouă, sperând că suntem o ţară nouă. 
Au trecut deja 25 de ani. Multe s-au schimbat în viaţa noastră, mulţi nu s-au schimbat în preajma noastră. Ceea ce  s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani e prea depărtat deja....
S-au schimbat generaţiile, unii nu ştiu ce a fost înainte, 
Alţii, prea mulţi, şi-au dat viaţa atunci.Au stat în faţa tancurilor, a gloanţelor, în faţa unor compatrioţi. Au fost EROI... ai Revoluţiei. Azi, prin această expoziţie ne aducem aminte de EI, aşa cum au fost zilele acelea"(Marius Muntean, preşedintele A. F. Timişoara )


COMITETUL DE ONOARE
Eugen Dogaru-Prefectul Judeţului Timiş
Titu Bajin- Preşedintele C.J. Timişoara
Nicolae Robu- Primar al Municipiului Timişoara
Marilen Pirtea- Rectorul Universităţii de Vest Timişoara
Leonard Paşcanu- Preşedintele Federaţiei Filatelice
Ioan Râpa- Oficiul Judeţean Timişoara
Tiron Martin- secretar -Asociaţia Filateliştilor Timişoara
JURIUL
Ferdinand Gradl- Preşedintele Juriului
Tiron Martin

Mădălin Bunoiu

Marius Muntean

Constantin Pascu

Cornel Hamat
PARTICIPANŢI
 Cartofilie Tematică
Viorica Hrustovici- ,,FEMEIA ÎN VIAŢA SOCIALĂ, POLITICĂ şi CULTURALĂ”
Gh. Căpitanu- Bârlad-,, Gări feroviare”
Ioan Dejugan- Sibiu- ,,Viaţa socială şi economică”
Alina Mosiu- Timişoara- ,,Ada Kaleh”
Monica Muntean- Timişoara- ,,Tramvaiul în România”
Viorel Nicolau- Piatra Neamţ- ,,O poveste a satului românesc”
Adrian Popa- Sibiu- ,,Sebeşul, în imagini în oglina vremii”
Nicolae Stan-Galaţi- ,,Veşnicia satului românesc”
Petre Suciu- Turda- Turda - ,,O monografie în imagini”
EXPONATE TEMATICE
Arsenie Arădean- Timişoara-,,Securitate şi Cooperare în Europa”
Gh. Bocan- Botoşani- ,,Stema şi drapelul României”
Dumitru Caragioiu- ,,Timişoara- Oameni de seamă români”
      -,,Pictura românească”
  - ,,Scriitori români”
Doina Martin- Timişoara- ,,Relaţiile României reflectate în filatelie”
Vasily Prechnitcky- Lvov- ,,Living indicator of nature”
Cristina Gabriela Stan- Mediaş- ,,Străvechi mărturii de cultură şi civilizaţie”
Mihai Lucian Valea- Bistriţa-,,Erori la emisiunile Mihai I”
MAXIMAFILIE
Cariolan Chiriches –Botoşani-,, Dulcea Bucovina”
Sorin Gheorghiu- Miercurea Ciuc--,, Haihui prin munţii României”
Gh. Gîlcă- Bârlad-,, Istoria României oglindită în maximafile”
Nicolae Salade- Sibiu-,, Aspecte din Istoria Patriei”
OPEN
Ştefan Balasz-Timişoara- ,, Revoluţia Populară din România"
Viorel Călin Jalnean- Bistriţa- Aspecte din Marele Război 1914-1918"
Martin Zsoldos- Bistriţa- ,, Repere importante ale românilor"

 ÎN AFARA CONCURSULUI
Ferdinanad Gradl- Germania-,, Dunărea de la izvoare până la Marea Neagră”
Cornel Hamant- Timişoara- ,, Turism montan, începuturi”-Open
Marius Muntean- Timişoara-,, Cinci secole de viaţă Transilvana”
                                              -,, Regatul României”- tematică”
                                              -,, Braşovul la început de secol XX”- cartofilie
Monica Muntean- Timişoara-,, Cetate Transilvăneană”- cartofilie
Au mai participat expozanţi  cu ,, Istoria Poştală", ,, Literatură",  şi Tineret.


joi, 15 ianuarie 2015

Un om, o viaţă, un destin” autor Nicolae Iosub



Un om, o viaţă, un destin” autor Nicolae Iosub, a apărut la Editura AXA –iunie 2014, este o carte dedicată comemorării lui Mihai Eminescu, 125 de ani de la moarte 15 iunie  1889-15 iunie 2014, Botoşani.                                                                                                                                                   Cartea este rodul cercetării cu  pasiune a autorului, Nicolae Iosub fiind susţinută de material valoros din  colecţie de filateliei, numismaticii, cartofiliei a Domniei sale, prezentând  diferite teme: ,,Mihai Eminescu”, ,,Cultura”, ,,Religie”, ,,Istoria României”, lucru întărit şi în ,,Cuvântul introductiv” al autorului.   
                                                       
,,Mihai Eminescu. Un om, o viaţă, un destin” este o scriere  bazată pe documente și fapte autentice și, în felul acesta, ajută pe cititor să beneficieze de o informare precisă, cu referire la Eminescu.
Mihai Eminescu – Omul. în viziunea celor care l-au cunoscut;/ Eminescu vegheat de Arhanghelii Mihail şi Gavril;/    Mihai Eminescu. Cer şi Destin;/ Familia Eminovici şi credinţa;/ Mihai Eminescu. Primele clase primare;/  Mihai Eminescu- elev la Gimnaziul din Botoşani;/ Mihai Eminescu. Perioada de studii de la Cernăuţi; / Mihai Eminescu şi Serbarea de la Putna;/ Societatea „Arboroasa” şi Mihai Eminescu;/ ,,Mari Români”. Mihai Eminescu şi curajul;/ Bene Merentti” – o medalie refuzată de Eminescu;/ Mihai Eminescu. Despre boala şi activitate – 1883-1889;/ Mihai Eminescu. Contribuţii documentare de O. Minar;/ Casa copilăriei lui Eminescu de la Ipoteşti;/ Casa Memorială de la Ipoteşti. Prima reconstrucţie;/ Iconografie eminesciană;/ Eminescu şi Carmen Sylva;/ Eminescu şi Vasile Alecsandri;/ Mihai Eminescu şi Cornelia Emilian;/  O întâlnire pentru eternitate- Eminescu – Veronica Miele;/ Scipione Ionioţă Bădescu – prietenul lui Eminescu;/ Parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani; / Mihai Eminescu- un bust refugiat la Botoşani;/ Quelques poesies Mihail Eminesco;/  Otto şi Jean Bielig – primii fotografi din Botoşani a lui Mihai Eminescu;/Aurel Gheorghiu- un fotograf al locurilor eminesciene; /Eminescu jefuit post – mortem.

Moto: ,, Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,                                                   
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost??” 
( Mihai Eminescu- Scrisoarea I)
 În cuvântul introductiv autorul spune:   ,,Despre Mihai Eminescu cel mai mare, mai cunoscut,  mai citit şi îndrăgit poet român,  s-au scris mii de cărţi, broşuri şi articole, cuprinzând opera poetului, articole publicate de poetul-ziaristul la ,, Curierul de Iaşi”, la ,, Timpul” şi în alte publicaţii româneşti şi străine, cărţi care au tratat biografia poetului, opera poetică şi culegerile sale de folclor.                                                                                       În anul 1932 George Călinescu editează ,, Viaţa lui Mihai Eminescu” şi s-a crezut că s-a spus totul despre viaţa poetului. Ulterior, au apărut o serie de eminescologi care au adăugat noi şi noi informaţii despre viaţa poetului, despre opera sa, activitatea sa politică şi, astfel, s-au înmulţit cărţile dedicate lui Eminescu.                                                                                                                Scriitorul Victor Crăciun îndeamnă pe contemporanii săi să scrie despre poet tot ceea ce se poate găsi... ,,trebuie adunate toate mărturiile despre sinea poetului, indiferent de provenienţa lor- din bruma rămasă de la el însuşi, din operă, din documente, de la contemporanii şi urmaşii lor care le-au reţinut şi repovestit- şi cernute în sita cunoaşterii integrale, căci corelaţia lor logică şi sistematică va duce firesc la firul tainic al Ariadnei 
                          În cartea ,, Luminile şi trecerile lui Eminescu” a lui V. Muscă, carte ce apare la Cluj- Napoca în 2004, autorul îndeamnă .... ,, orice intelectual român trebuie să scrie măcar o dată în viaţa lui despre Eminescu, fie chiar şi un singur rând, aşa cum un credincios are datoria de a de închina zilniv întru slava şi lauda Dumnezeului său” 
Cu cât citim mai multe, dintre cele scrise despre Eminescu, ne dăm seama că tot mai lipseşte câte ceva, că mai sunt pete albe din viaţa poetului care trebuie lămurite, apar noi documente, dovezi despre activitatea sa, prilej de noi adăugiri la biografia poetului.                                                                                                               

 În ultimii ani, după Revoluţia din 1989, au apărut noi lucrări care încearcă să schimbe o serie de date cunoscute până în prezent şi, în special, cele legate de data şi locul naşterii lui Eminescu. Unii scriitori şi oameni politici, din diferite zone ale ţării, încearcă să şi-l anume, să demonstreze că poetul s-ar fi născut prin Bucovina, că actul de naştere al poetului este un fals şi multe altele.                                                                  
 Ocupându-mă de editarea ,, Buletinului Informativ Eminescu”, publicaţie a colecţionarilor cu tematica eminesciană, am scris diferite studii despre viaţa poetului, materiale pe care le-am adunat în această carte, şi, care, cred că merită să fie publicate şi cunoscute.                                                                                                    
Astfel, am căutat să lămuresc problema şcolarităţii lui Mihai Eminescu şi anume: unde a învăţat poetul în primele clase primare, ştiind că la Cernăuţi a fost înscris în clasa a III-a primară, încercarea poetului de a termina clasa a II-a de gimnaziu la Gimnaziul din Botoşani, legăturile poetului cu Bucovina şi bucovinenii şi contribuţia acestora la formarea lui Eminescu, despre boala şi activitatea poetului din perioada 1883-1889, câteva aspecte privind istoria casei copilăriei poetului de la Ipoteşti, fotografii şi fotografiile cu locurile eminisciene cunoscute şi unele mai puţin cunoscute şi altele. Sper că aceaste lucruri să intereseze pe cât mai mulţi iubitori ai poetului nostru de suflet, să aducă o cât de mică contribuţie la clarificarea unor aspecte şi momente din viaţa poetului şi în special, cele legate de locurile natale şi de oamenii pe care i-a cunoscut, care l-au ajutat şi pe care poetul i-a preţuit”.( Nicolae Iosub)

COMEMORAREA LUI MIHAI EMINESCU, 25 ani de la moarte-15 iunie 2014- Botoşani

,,Să arătăm, cetăţeni ai acestui oraş, că amintirea oamenilor mai trăieşte vie în sufletele noastre, să dovedim că sântem în stare, în afară de luptele noastre politice şi de interese personale, să ne unim odată cu toţii într-un suflet ca să slăvim memoria acelui Român care a fost cel mai adânc iubitor al neamului nostru şi să ne arătăm destoinici de fericirea pe care ne-a hărăzit-o soarta, de-a fi cetăţenii oraşului care a dat ţărei pe cel mai strălucit poet al ei, pe MIHAIL EMINESCU. Într-un gând şi într-un suflet, veniţi cu toţii cetăţeni duminică 15 iunie ora 11 a. m. la biserica Catedrală ,,Ospenia” unde se va oficia un parastas cu sobor urmat de-o cuvântare ţinută de S.S. Protoereul oraşului. Va urma apoi o procesiune la bustul poetului din faţa şcoalei Marchian unde se va depune o coroană de flori naturale şi unde d-l Iordăchescu va vorbi despre Eminescu. Un cor, condus de d-l Posluşnicu, va cânta bucăţi muzicale după poeziile poetului. COMITETUL pentru comemorarea celor 25 de ani de la moartea poetului Eminescu, Botoşani” Serbarea trebuia să se încheie seara la sala Belvedere (Teatrul Popovici) cu un festival artistic şi cu discursurile lui A. D. Xenopol şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Urma să fie invitaţi delegaţi, studenţi din Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cernăuţi şi Ardeal. În adresa către primar, comitetul face propunerea mutării bustului lui Eminescu în grădina publică Belvedere:,,Să scoatem bustul dintr-un loc unde nimeni nu-l vede şi a-l expune într-un loc frecventat la vederea tuturor…După un sfert de veac însă s-a putut îndeajuns constata, că locul nu era bine ales, din pricină că piaţa fiind puţin frecventată, bustul nu este văzut decât de prea puţină lume, iar pe de altă parte, chiar cei câţiva trecători care se rătăcesc pe acolo, nu-l pot vedea din pricină că e aşezat într-o grădiniţă, în mijlocul unor pomi, care-l ascund vederei. Iar din potrivă, dacă bustul s-ar fi aşezat în grădina publică şi anume în faţa iazului la capătul aleei de la intrare, ar fi expus vederii tuturor trecătorilor, atât celor care se preumblă pe bulevard, cât şi întreg publicului care frecventează grădina Belvedere”. Constantin Gane a trimis o adresă mai multor personalităţi culturale pentru a scrie articole, destinate unui număr festiv dedicat lui Eminescu:,,Onorate Domn, Comitetul pentru serbarea comemorativă 25 de ani de la moartea poetului Eminescu, luând iniţiativa de a serba cu deosebit fast ziua de 16 iunie 1914 în oraşul Botoşani, a hotărât să scoată un număr festiv, la care ar dori să colaboreze scriitorii cei mai de seamă din ţară şi din ţinuturile române de peste hotare.
Vă rugăm să binevoiţi a onora acest volum cu un articol de Dumneavoastră, cuprinzând fie amintiri personale nostru poet. Aducându-vă dinainte mulţumirile noastre pentru binevoitorul concurs ce ni veţi da, vă rugăm să binevoiţi a primi sentimentele noastre de înaltă consideraţie. Comitetul…”. Această adresă a ajuns şi la Titu Maiorescu, care l-a cunoscut cel mai bine pe Eminescu, dar de la care C. Gane primeşte următorul răspuns:,,Onorate Domnule Gane, Vă mulţumesc că v-aţi gândit şi la mine cu prilejul comemorării lui Eminescu, dar vă rog să mă scuzaţi dacă de aici  din străinătate nu pot contribui cu vreo scriere la numărul festiv. Cu cea mai deosebită stimă, T. Maiorescu, Heidelberg, Duminică 25 mai, 7 iunie”. Este curios faptul că T. Maiorescu răspunde la scrisoarea comitetului, dar nu poate adăuga câteva fraze despre Eminescu- ,,Poetul Junimii”, la 25 de ani de la moarte, cel care a contribuit cel mai mult la prestigiul ,,Societăţii Junimea” din Iaşi şi i-a dat atâta strălucire acestei societăţi literare de elită, în perioada cât a fost în viaţă. Tristă răsplată! Spre deosebire de Titu Maiorescu,Nicolae Iorga trimite pentru volumul festiv o jumătate de pagină iar Artur Enăşescu trimite poezia intitulată ,,Lui Eminescu”. LUI EMINESCU De-ai suferit poete…la ce te-aş plânge oare? Durerea ţi-a dat aripi să te ridici mai sus O purpură divină pe umeri ea ţi-a pus, Şi ţi-a legat de frunte o stea nemuritoare. (Artur Enăşescu) Cele şase personalităţi, în frunte cu Constantin Gane, nominalizaţi pentru scoaterea unei reviste festive, au adunat materiale, de la scriitorii din ţară şi de peste hotare, materiale ce au fost incluse într-un volum intitulat ,,Omagiul lui Eminescu”. Lista de abonamente pentru volumul ,,Omagiul lui Eminescu”, trebuia să se tipărească şi să se adune câte 3 lei pentru fiecare abonament. Se cunoaşte o poezie ,,Lui Eminescu”, trimisă la 11 iunie 1914 de către studentul Ştefan Ionescu din Iaşi. Din păcate, această comemorare a lui Mihai Eminescu nu a avut ecoul dorit în rândul oficialităţilor oraşului şi în special al primarului, care n-au asigurat fondurile necesare, iar din lista de subscripţie s-au adunat fonduri nesemnificative. Totuşi comemorarea a avut loc, la un nivel mai redus şi fără invitaţi din alte localităţi, numai cu participanţi din oraş, comemorare consemnată în Gazeta Transilvaniei, Braşov, nr.132, 18 iunie/ 1 iulie 1914:,,Cu mare solemnitate s-a celebrat duminică aici comemorarea morţii lui Eminescu, născut la Botoşani. La catedrală a avut loc un parastas oficiat de protoiereu  înconjurat de toţi preoţii din acest oraş. 


Aici a vorbit protoiereul Simionescu, descriind viaţa lui Eminescu.După aceea, publicul s-a adunat în faţa statuii poetului unde au vorbit: institutorul Iordăchescu, fostul profesor Nic. Giurgea şi Gh. Cucu”. Bustul lui Mihai Eminescu a rămasîn continuare în faţa Şcolii Marchian până în anul 1932, când a fost mutat în parcul ,,Mihai Eminescu”. În acest an, când se împlinesc 100 de ani de la acest eveniment, de omagiere a celui mai mare poet român, este bine să cunoaştem cum a fost comemorat Mihai Eminescu de-a lungul timpului, în oraşul în care a văzut lumina zilei. Zilele Mihai Eminescu, 1969, Botoşani- Un proiect din 1914 de comemorare la Botoşani a 25 de ani de la moartea poetului M. Eminescu- George Muntean- 100 documente noi Editura Eminescu, Bucureşti, 2000

marți, 13 ianuarie 2015

Steagul Românesc pe mormântulul lui Enescu! Profesorul Maria Cozmici Cojocariu şterge cu lacrimi uitarea lui Enescu!


Steagul Românesc pe mormântulul lui Enescu! Profesorul Maria Cozmici Cojocariu şterge cu lacrimi uitarea lui Enescu!

Articol de Petronela Lorena Chiribuţă on 10 Septembrie 2014in Botosani Necenzurat

O piatra rece de mormant si-un nume Enesco. Departe de tara, cel mai mare muzician roman al tuturor timpurilor se odihneste. S-a stins din viata la 74 de ani in 1955.
In septembrie 2014, o reintalnesc pe Maria Cozmici Cojocariu – parca putin mai trista si cu o mica ingrijorare in glas. Ne povesteste despre o noua carte – despre scrisori si corespondenta. Are in ochi o licarire iar fata i se insenineaza atunci cand isi incepe povestea. Am fost la Paris si… ne povesteste si ne povesteste (si-i povesteste si lui, profesorului Cojocariu) el fusese in anii 80 la mormantul lui Enescu
A fost acolo cu fiul ei Radu care a vrut sa-i multumeasca mamei pentru tot… sacrificiul, printr-o intamplare pe care nu o va uita niciodata. O dimineata de aprilie, multe trenuri schimbate, un context de intamplari “bine ticluite” de fiu ei drag, lacrimi, un drapel, 3 candele si … EL – CEL ETERN – ENESCU!
Educatia a facut mereu diferenta intre oameni iar unii dintre ei, traiesc dincolo de realizarile remarcabile, intr-o discretie exemplara. O viata daruita muzicii, o viata daruita oamenilor. Viata si intamplarile ei, nu au lasat urme adanci pe chipul doamnei profesor, blandetea, intelegerea si acceptarea alaturi de caldura glasului, zugravesc un portret unic cel al Mariei Cozmici Cojocariu. Multe are de povestit d-na profesor.
A fost cândva,
Nu demult tare,
A fost ca-n vise trecătoare,
A fost căndva…
Pe lângă mine staţi mereu
Vă simt apropierea
Ma-nconjuraţi cu drag
Şi asta-i mângâierea.
Fiinţe dragi inimii mele.


Rabdarea cu care a infruntat viata s-a decantat in scrierile domniei sale. Usa casei si a sufletului sunt mereu deschise iar dupa ce-si petrece prietenii sau printre vestile primite de la fiii ei, se intoarce la amintirile ei. Scrie si rescrie despre cele traite si “consemnate” in sufletul ei. Traitorul unor alte timpuri printre Cruci si Rascruci, zilele trecute-si gasesc fagas in cuvinte. Maria Cozmici Cojocariu o femeie extrem de puternica aflata mereu in penumbra gloriei, la care a trudit zilnic, traieste mai departe cu demnitate si decenta si cu bun-simţ iesit din comun ca si cand nu ar vrea sa deranjeze pe nimeni cu bucuria ei de a trai prin muzica si pentru muzica. Simplitate prin generozitate si adevar – astfel am putea defini o viata de om, o viata traita si retraita prin muzica si cuvinte.
Maria Cozmici Cojocariu provine din ţinutul bucovinean din plaiuri de cronici, din acel plai presărat de cele mai celebre mănăstiri, de sfinte locaşuri zidite de domnitorii moldoveni, întemeietori de ţări româneşti. Răsădirea bucovinencei Maria Cozmici în urbea botoşanilor, a avut rostul de a-i fi alături în viaţa profesorului Gheorghe Cojocariu, cu obârşie tot în Ţara de Sus, în Vornicia Dorohoiului, din aceleaşi locuri unde a venit marele George Enescu. Poate de aceea nu se putea altă rânduială a destinului său, decât de a se afirma ca o strălucită somitate muzicală: compozitor talentat, mare dirijor de coruri răsunătoare, întemeietor de şcoală muzicală la Botoşani, pedagog şi dascăl de seamă. O stiam pe doamna profesor si-i cunosteam activitatea, dar nu o cunoscusem indeaproape. De putine ori in viata mi-a fost dat sa cunosc un om de o asemenea noblete sufleteasca. Mereu are cuvinte de lauda la adresa fostilor elevi si e tare mandra ca a contribuit la formarea lor profesionala si umana.
“In 69 am terminat Conservatorul cu doua diplome, doua valize, doua linguri si un copil in brate, dar eram foarte fericiti. Inca inainte de casatorie imi spusese toate necazurile prin care a trecut. Si va jur, nu din mila, ci pur si simplu asa, mi-am spus: “Pe omul acesta trebuie sa-l fac fericit!”. Si cred ca l-am facut fericit”, spune Maria Cojocaru, care a ales, astfel, jertfa pe viata, a ales sa participe din umbra la creatia sotului ei, dar fara sa se anuleze. E drept drumul ei ar fi putut fi altul. Maria Cojocariu putea fi o mare cântăreaţă de operă dar a preferat să rămână doar profesor, soţia “lui” şi mama copiilor.
“Cand am terminat Conservatorul, rectorul nostru, Achim Stoia, care era si presedintele Comisiei de repartitie, la Bucuresti, cand a auzit ca vrem sa venim la Botosani, desi eu eram a saisprezecea pe tara, ne-a dat afara din sala, sa ne mai gandim. Puteam merge in orase mari dar am cerut tot Botosanii, ca era aici liceu de muzica. Directorul liceului era prof. Holca, fost coleg de-al sotului”. Astfel a inceput viata inchinata muzicii, intr-un ritm alert fara regrete sau false pretentii.
Din prima clipa in care l-a intalnit pe omul Gheorghe Cojocariu, Maria Cozmici, a simtit ca trebuie sa faca totul pentru a-l face fericit. Atunci cand “fericirea” ei a murit, a scris si i-a scris iubirii ei Disecand lumea traita prin amintiri.Patrunde in cele mai intime unghere ale fiintei si fiinteaza atat cu cele bune dar si cu cele rele. Nu fuge de amintiri le “transcrie” pentru fiecare dintre noi.
Acum l-a intalnit pe …EL – CEL ETERN – ENESCU!