miercuri, 10 septembrie 2014

Expoziţia Naţională de Filatelie şi Numismatică-Bistriţa- 19-24 august 2014


Primăria Municipiului Bistriţa, Garnizoana Bistriţa, Societatea Filatelică ,, Bistriţeana", Clubul Filatelic ,, Bisnumphila",  filateliştii bistriţeni au organizat în perioada 19-24 august 2014, Expoziţia Naţională de Filatelie şi Numismatică, fiind la a XX-a ediţie „Filex Transsilvane”, expoziţie filatelică dedicată Centenarului timbrului fiscal şi expoziţie numismatică dedicată  împlinirii a 100 ani de la declanşarea Primului Război Mondial.
Cu această ocazie mulţumesc mult Comitetului de Organizare a Asociaţiei Filatelice Bistriţa, dlui preşedinte Mircea Calu, care mi-au oferit posibilitatea să expun tema,, Femei celebre de-a lungul istoriei". Mulţumesc mult domnilor L. Paşcanu, Ioan Daniliuc, Ion Stancu, C. Chiricheş, pentru încurajare şi sfaturi date , mult necesare în promovare exponatului de filatelie, pentru ca să ocupe locul cate-l merită în palmares. În exponat sunt prezentate personalităţi feminine din perioada interbelică, postbelică şi contemporană, care s-au implicat în emanciparea intelectuală, culturală, economică, politică şi juridică a femeii. Sunt prezentate prin material filatelic personalităţi feminine, primele laureate ale premiului Nobel, în literatură, ştiinţă-cercetare, şi pentru Pace.Primele femeii premiate în literatură, medicină, sport.





În cadrul acestui manifestări culturale Societatea Filatelică, preşedinte Mircea Calu, vicepreşedinte Valea Lucian Mihai. organizatorii au editat un catalog, un plic prima emisiune dedicat Centenarul Timbrului Fiscal Bistriţean. A fost editată o medalie de Societatea Filatelică,, Filex Transilvania" ediţia a XX-a, Bistriţa,  cu ocazia aniversării Centenarului Timbrului Fiscal Bistriţean 1914-2014. Reversul medaliei prezintă primele timbre fiscale editate în 1914, aşa cum prezintă preşedintele AF Mircea Calu 



,,Conform ,, Catalogului timbrelor fiscale şi a rovignetelor româneşti” a ing. Mihai Cojocar ediţia 2011, la Bistriţa primele timbre fiscale (emisiunea I) au fost editate în anul 1914, lithografiate pe hârtie crem, groasă, fără filigram cu valoarea ( egy korona)  format 30x 36 mm, dantelura 11 şi culoare albastru carmin. După realizarea Marii Uniri, mai precis în 1920, s-a emis o nouă serie de mărci poştale având acelaşi desen, format, dantelură ca la emisiunea I dar textul a fost schimbat în limba română.

Din emisiunea a II-a s-au indentificat nouă valori, astfel 1,2,3,5,10,(cu 3 varietăţi de culori) 12 şi 20 lei. A fost tipărită şi o a treia emisiune cu valoarea de 12 lei, în culoare albastru şi desen simplist, dar nu se poate stbili cu exactitate anul emiterii. Deasemeni Primăria  Bistriţa a mai emis o serie de 5 valori ( 1,2,5,10,50 lei) numite ,, TAXA AD VALOREM" pe hârtie albă sau colorată, groasă, fără filigran, format 48,5x20, dantelură de 10 1/2, fiind tipografiată de tipografia ,, LAPKIADO", Cluj"





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu