Femeia în societatea vikingă

      Societatea vikingă nu avea doar o latură războinică. Vikingii au fost și negustori, și coloniști, iar în momentul în care au părăsit Scandinavia pentru alte tărâmuri au plecat cu familiile. În aceste condiții, trebuie analizat și rolul pe care femeile l-au jucat în lumea vikingă.

   Teoretic, nu putem vorbi de femei-viking. 

Vechiul termen nordic vikingar se referă exclusiv la bărbați, la cei care au plecat din Scandinavia pentru a face comerț sau a cuceri teritorii noi. Femeile se remarcă abia în procesul de colonizare a noilor teritorii (Insulele Faroe, Islanda, Groenlanda). Spre exemplu, Islanda era o insula aproape pustie, astfel că o populație permanentă nu putea fi stabilită decât dacă vikingii călătoreau cu soțiile lor. Deși în regiunile cu o populație dezvoltată, războinicii nordici se puteau căsători cu băștinase, dovezile arheologerează că femeile scandinave au călătorit alături de bărbații vikingi aproape peste tot, de la Rusia în Est și până în Newfoundland în Est.

     Majoritatea călătoriilor din Scandinavia presupuneau traversarea apelor în nave mici, deschise, ce nu ofereau protecție în fața elementelor naturii. În plus, familiile care se îndreptau spre coloniile nord-atlantice trebuiau să călătorească și cu animale, necesare stabilirii unor ferme. 

    Sosiți în colonii, vikingii fie puneau bazele unor ferme, fie se stabileau în orașe și începeau să facă negoț. 

    Atât agricultura, cât și comerțul erau afaceri de familie, astfel că femeile erau deseori lăsate la conducerea afacerii atunci când bărbații erau plecați (sau după moartea acestora). Dovezile arheologice sugerează că femeile puteau fi active în comerț: în câteva morminte din Scandinavia, rămășițele femeilor au descoperite alături de obiecte folosite în negoț (cântare, greutăți).

În cele mai multe cazuri, femeile își petreceau viața având grijă de cămin. Că acesta era domeniul lor, principala lor responsabilitate, e demonstrat de faptul că femeile erau de obicei înmormântate alături de un set de chei, simbolizând controlul asupra problemelor gospodărești.

Se cunosc însă și cazurile unor femei remarcabile, care și-au depășit statutul de casnică. Unul din cele mai fastuoase morminte din epoca vikingă aparține „Reginei” de la Oseberg, înmormântată într-o navă cu multe bunuri de valoare.

Marianne Moen se ocupă de problema statutul femeilor în societatea vikingă, studiind inventarele funerare. Ea insistă asupra faptului că această chestiune nu trebuie interpretată potrivit valorilor moderne privind relațiile dintre bărbați și femeie. Moen susține că în societatea vikingă, rolurile de gen erau mult mai complexe decât am crede.

Moen folosește exemplul navei descoperite la Oseberg pentru a arăta că rolul femeilor a fost subestimat. În locul rămășițelor unui căpetenii puternice, arheologii au descoperit rămășițele a două femei. „Primele teorii sugerează că acesta este mormântul reginei Åsa, menționate în literatura nordică, și că celălalt schelet aparține servitoarei sale”. Inventarul funerar (mai ales nava) sugerează că femeia înmormântată acolo se bucurase de un statut aparte în comunitate.

Dintre femeile importante descrise în epopeele islandeze, cea mai cunoscută este Unn, soția unui rege din Dublin. După ce, în jurul anului 900, soțul și fiul său au fost uciși în bătălie, ea a trebuit să aibă grijă de nepoți. Considerând că nu sunt în siguranță în Irlanda, Unn a decis să plece cu familia în Islanda.

„A aranjat construirea unei nave în secret, în pădure. Când a fost terminată, a pregătit nava pentru călătorie și a plecat cu multe bogății. A plecat cu membrii familie care mai erau în viață, și oamenii spun că ar fi greu să găsești un alt exemplu al unei femei care a reușit să scape dintr-o situație atât de ostilă cu atât de multe bogății și cu un alai atât de mare. Asta arată ce femeie extraordinară era Unn. Mai târziu, a călătorit prin toate văile din Breidafjord și a ocupat cât de mult pământ a vrut. ”

Faptul că Unn a revendicat o mare suprafață de pământ, iar apoi l-a împărțit diverselor rude, arată multe. Demonstrează că, în anumite circumstanțe, femeile nordice puteau deține și lăsa moștenire pământul la fel ca bărbații. Specialiștii consideră că independența și ingeniozitatea arătate de Unn, precum și de alte femei, trebuie să fi fost alimentate de responsabilitățile multiple pe care femeile le aveau atunci când bărbații lor erau plecați. Așadar, ele trebuiau să învețe să se descurce pe cont propriu, căpătâns astfel abilitatea de a se descurca și singure în cazul dispariției soților.

Familia

 

Dacă în alte privințe femeile puteau avea un anumit grad de autonomie, în privința căsătoriei ele nu erau consultate. În societatea vikingă, căsătoria era un contract social în care sentimentele personale nu aveau niciun rost. De cele mai multe ori, căsătoria era aranjată, familiile negociind și aspectele materiale (problema zestrei plătite de tatăl fetei). Căsătoria prespunea un festin în casa ginerelui sau, uneori, în casa familiei fetei.

Familia vikingă era un de tip nuclear. Se asemăna, așadar, cu familia modernă, adică era formată din părinți și copii. În schimb, familiile extinse erau formate și din bunici, unchi, veri etc.; acestea se întâlnesc mai rar la vikingi. De ce? Pentru că speranța de viață din epocă era relativ scăzută, undeva pe la 30-40 de ani, foarte puțini ajungeau să aibă și nepoți

Capul familiei era de regulă soțul. Când acesta era plecat, soția sau, după caz, mama acestuia prelua controlul familiei. Femeia era cea care se ocupa de creșterea copiilor, de confecționarea hainelor, de pregătirea meselor și de instruirea fetelor în aceste sarcini domestice. Pe de altă parte, rolul lor nu era limitat la gospodărie. Dovezile sugerează că multe femei, mai ales văduvele și cele cu băieți maturi, puteau fi destul de independente și erau foarte repsectate în comunitate.  

Pe de o parte, femeie se afla, potrivit cutumei, sub autoritatea tatălui sau, după căsătorie, a soțului. I se interzicea să participe la majoritatea activităților politice: nu putea asuma rolul unei căpetenii sau al unui judecător, și nici nu putea vorbi la adunările comunitare. Pe de altă parte, femeile erau foarte respectate în societatea nordică și se bucurau de multe alte libertăți, în comparație cu celelalte societăți europene ale epocii. Ele erau responsabile de finanțele familiei și conduceau gospodăria în absența bărbatului. Dacă rămâneau văduve, păstrau averea familiei, inclusiv pământurile.

Responsabilitățile cotidiene ale femeii includeau pregătirea și servirea meselor; menajul; supravegherea copiilor; îngrijirea fermei etc. Ca în multe alte societăți, linia ce diviza sarcinile femeilor de cele ale bărbaților era reprezentată de ușa casei: femeile erau responsabile de interiorul gospădăriei, în timp ce activitățile exterioare reveneau bărbaților.

sursa Historia.ro

 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/femeia-societatea-vikinga

Cititi despre:

Războiul împotriva vikingilor: strategii de luptă anglo-saxone

Corăbiile, cheia expansiunii vikinge

Epopeea vikingilor în Anglia

Expansiunea vikingă în estul continentului european

Vikingii şi nebunia războinicului

Cine erau şi cum trãiau vikingii, înfiorãtorii stãpâni ai mãrilor?

Mituri din lumea nordicã