luni, 23 iunie 2014

ZIUA EUROPEANĂ A MUZICII , BOTOŞANI -iunie 2014

Sâmbătă, 21 iunie, de Ziua Europeană a Muzicii, a avut loc evenimentul ”Botoșaniul muzical”. Implementat de Asociația culturală Vis de Artist, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Local Botoșani, proiectul a inclus mai multe activități, printre care: realizarea desenelor pe tema ”Botoșaniul muzical”, promovarea celor mai fru­moase desene pe http://visdeartist.blogspot.ro, realizarea și lansarea publica­ției ”Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani-oraș al muzicii și culturii  europene”, Re­ci­talul Vis de Artist, În­tâl­nirea cu Romeo Cozma.
Volumul mai sus menționat a fost prefațat și prezentat de către doamna Loredana Iațeșen, lector universitar doctor în cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, care a subliniat faptul că ”Ideea de diversitate a volumului este întărită și de prezența unor semnatari diferiți, muzicieni, muzeografi, etnografi, preoți, profesori, studenți, autori care, deși aparţin mai multor generații, dovedesc aceeași capacitate în elaborarea științifică și artistică a textelor, prin corelarea reperelor istorice cu cele de stil sau de interpretare, prin forța personală de a sintetiza numeroase informații, prin trimiterile permanente la sursele citate, la documente și, nu în ultimul rând, prin exprimarea lor sensibilă,  capabilă de a recrea ambianța culturală și muzicală de altădată”. Invitat la această acțiune a fost și redactorul-șef al cotidianului ”Monitorul de Botoșani”, domnul Cătălin Moraru, care a menționat în discursul său: ”Încă o parte interesantă pentru mine a fost cea cu recuperarea valorilor. Eu cred că e un demers extraordinar de important. (...) ...acest volum trebuia să apară neapărat și ar trebui să și continue”. În cadrul lansării au luat cuvântul o parte dintre autori: Steliana Băltuță - etnograf, Despina Constantinovici - masterandă a Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, Georgiana Holban - absolventă a Conservatorului ieșean, și au fost audiate lucrări semnate de pianista și compozitoarea Didia Saint-Georges; Ave Maria de Franz Schubert, în interpretarea naistei Oana Lianu; fragmente din coralele Ertot uns durch dein Gute de Bach, Ich ruf` zu dir, Herr Jesu Christ de Bach–Busoni; un aranjament muzical, realizat de profesorul și compo­zitorul Ioan Prelipcean, după Valse pizzicatto de Georges Boulanger, în interpretarea elevilor de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” – Teodora Mădălina Rusu, vioară, clasa a VII-a, prof. Cătălin Șobachi, și Alin Constantin Chelărescu, pian, clasa a XI-a, prof. Stela Șerpeanu.
Evenimentul ”Botoșaniul muzical” reprezintă a 40-a ediție a programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”, pe care Asociația culturală Vis de Artist îl derulează din 2008 și până în prezent. În cadrul lansării au fost prezentate imagini surprinse în cadrul acestui program, în perioada 2008-2014, și au fost vizualizate cele mai frumoase desene realizate pe tema ”Botoșaniul muzical”. La finalul acestei activități, reprezentanții Asociației culturale Vis de Artist au prezentat sceneta ”Ca-ntre surori” de Gabriel Ursu, cu următoarea distribuție: Manuela Tican, Marta Paladi – surorile, Andreea Prepeliță – mama, Ana Maria Podovei – prietena fetelor, Georgiana Jașcanu, Anastasia Lipovanu, Andreea Vrînceanu – colegele.
În cursul aceleiași zile, la Muzeul Județean Botoșani, a avut loc Workshop-ul susținut de către Romeo Cozma, compozitor, pianist prezent pe diferite scene din România și de peste hotare: Republica Moldova, Italia, Germania, Austria, Franța, Belgia, Suedia, S.U.A., inițiatorul și coordonatorul secției de jazz și muzică ușoară din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, fondatorul și coordonatorul Clubului de Muzică ”Richard Oschanitzky”. La workshop au participat 17 elevi, care au avut posibilitatea să-l cunoască pe Romeo Cozma, în calitate de pianist și compozitor, și să cânte alături de el atât în cadrul atelierului organizat, cât și în fața publicului. Astfel, cei prezenți la workshop au cântat în primă audiție compoziția ”Țara de vis” a lui Romeo Cozma, pe un text semnat de compozitor și de Doina Filipescu, dar și alte melodii propuse de invitat: fie compoziții proprii, precum ”Viața e un joc”, ”Generația noastră”, fie piese de jazz – ”Moon river”, ”Corcovado”, ”Hello, Dolly”, ”Sentimental journey”.
Seara zilei de 21 iunie a debutat cu recitalul Vis de Artist, în cadrul căruia au evoluat voluntarii Ana Maria Gîbu și Vlad Calimandriuc, cu un moment de muzică și poezie, soliștii vocali Marina Barnea, Alexandra Mihalache, Georgiana Jașcanu, Andreea Vrînceanu și Cosmin Mariciuc, la chitară, coordonați de prof. Cătălina Constantinovici. A urmat Întâlnirea cu Romeo Cozma, dar și cu invitații acestuia - vocalista Ilinca Traistă și percuționistul Cristian Cozma. Cei trei au fost asaltați la sfârșitul manifestării de către spectatorii care au dorit să obțină autografe sau fotografii cu invitații.
Romeo Cozma a fost prezent la Botoșani pentru prima dată în calitate de pianist și compo­zitor, a vizitat Muzeul de etnografie și Casa memorială ”Nicolae Iorga”, s-a plimbat în centrul vechi al orașului și în Parcul ”Mihai Eminescu”. A apreciat copiii care au participat la workshop și publicul receptiv prezent la Muzeul Județean, de Ziua Europeană a Muzicii. A sosit în oraș înainte de lansarea volumului, pentru a participa și la acest eveniment.
Ziua de 21 iunie a fost declarată „Ziua Muzicii” în Franța începând cu anul 1982, iar din 1985 a devenit Ziua Muzicii Europene, manifestări muzicale având loc în peste 110 țări. Ziua Europeană a Muzicii promovează toate genurile muzicale, precum și variate forme de expresivi­ta­te muzicală, așa cum s-a întâmplat și în cadrul proiectului ”Botoșaniul muzical”, 21 iunie 2014, Botoșani. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu