În Sala de Marmură al Teatrului ,,Mihai Eminescu”, din Botoşani pe data de 26 ianuarie 2014, a avut loc o lansare de carte a prozatoarei Maria Baciu şi anume “Patria copilăriei mele”, Editura ,, GEEA”, Botoşani.

Patria mea de copil

Autor Maria Baciu

Tipografia Astonish Press Botoşani

Editura GEEA-2013

În Sala de Marmură al Teatrului ,,Mihai Eminescu”, din Botoşani pe data de 26 ianuarie 2014, a avut loc o lansare de carte a prozatoarei Maria Baciu şi anume  “Patria copilăriei mele”, Editura ,, GEEA”, Botoşani.

     La acest eveniment important în viaţa autoarei şi al cititorilor au participat foarte mulţi dintre cei cu care Maria Baciu a colaborat la Clubul Educatorul pe care ea l-a înfiinţat cu câţiva ani în urmă la SIP Botoşani, dar şi oameni de cultură ai locului, Eugen Hruşcă, Mircea Oprea, Radu Căjvăneanu, Constantin Bojescu, şi nu în ultimul rand, prietenii şi scriitorii Petruţ Pârvescu, DMG Gaftoneanu.

Moderatorul activităţii culturale a fost Traian Apetrei, directorul teatrului ,, Mihai Eminescu", Botoşani.

Gânduri de cititor: Gheorghe Median, muzeograf, Muzeul Judeţean Botoşani, istoric.

    ,, La începutul lunii aprilie a anului 1944, trupele sovietice, aflate în ofensivă, în confruntarea cu cele Germaniei şi aliaţilor acesteia, intrau în România.

     La 23 august, Guvernul României decidea ruperea alianţei cu Germania şi alăturarea la coaliţia Naţiunilor Unite, armata română participând, în cadrul acesteia, la eliberarea teritoriului naţional, şi apoi, a Ungariei şi Cehoslovaciei.

    Sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, consemnat la 9 Mai 1945, prin participarea Germaniei, a găsit România în tabăra învingătoare. Reintrarea ţării pe făgaşul unei vieţii statale normale, întreruptă de intrarea, la 21 iunie 1941, în războiul antisovietic, aşteptată de toţi românii, nu aveau însă să se mai producă. Fără ştirea lor, în luna octombrie a anului 1944, la Conferinţa de la Moscova, având ca temă de discuţie destinul Europei de sud la sfârşitul războiului, Iosif Visarionovici Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice şi Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, au convenit ca România să rămână în zona de influenţă sovietică.

     Urmarea acestui fapt a constituit-o intervenţia brutală a Uniunii Sovietice în politica internă a statului român, marcată de impunerea comuniştilor în guvernele care au fost instalate după 23 august 1944, aducerea la conducerea ţării, la 6 martie 1945, a guvernului prosovietic condus de dr. Petru Groza, falsificarea grosolană a alegirilor parlamentare din noiembrie 1946, câştigate de comunişti şi aliaţii lor, desfiinţarea partidelor politice democratice (PNL şi PNŢ), abdicarea silită a regelui Mihai şi proclamarea ţării, ca stat al oamenilor muncii, sub numele de Republica Populară Română la 30 decembrie 1947, toate sub presiunea prezenţei în ţară a unei armate de ocupaţie, care a staţionat timp de aproape două decenii.

      Pentru a-şi putea subordona România, şi a avea certitudinea recuperării uriaşei datorii de război, pe care Uniunea Sovietică i-a pretins-o, Stalin a decis organizarea acesteia, după modelul pe care-l impusese în propriul stat, denumit de specialiştii în doctrine politice, stalinism.

      Măsurile principale, luate în acest sens, au fost, aducerea la conducerea ţării a Partidului Comunist, rebotezat Partidul Muncitoresc Român, colectivizarea agriculturii şi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie.

     În vederea implementării şi punerii în practică, într-un termen cât mai scurt a acestor măsuri, a fost creată Direcţia Generală pentru Securitatea Poporului, instituţie care va dezlănţui o politică de cumplită teroare împotriva tuturor celor dovediţi, sau bănuiţi numai, a fi adversari ai noului regim.

    Acţiunile desfăşurate de noua instituţie, cunoscută sub numele de Securitate, au avut urmări devastatoare asupra societăţii româneşti. Amintim, dintre acestea, arestarea a peste 80. 000 de ţărani, care au refuzat să-şi abandoneze proprietatea individuală, în favoarea celei colective, şi trimiterea în judecată a 30.000 dintre aceştia; arestarea şi condamnarea la ani grei de închisoare a unui impresionant număr de personalităţi ale lumii politice, economice, literare, artistice sau din rândurile generalilor şi ofiţerilor armatei regale, multe sfârşindu-şi viaţa în închisoarea de la Sighet sau pe şantierul Canalul Dunăre- Marea Neagră, şi nu în ultimul rând, îndepărtarea din funcţii şi confiscarea averilor a numeroşi funcţionari şi intelectuali formaţi în vechiul regim.

     Pentru a dinamiza societatea şi a asigura mersul ţării, fără abatere, pe drumul trasat de Stalin, a fost declanşată o campanie agresivă, de preamărire a comunismului şi a binefacerilor acestuia.

    Operele marilor poeţi şi scriitori români au fost puse la index, locul lor fiind luat de cele ale scriitorilor ruşi şi sovietici, sau  de cele ale unor creatori autohtoni, care s-au pliat pe indicaţiile noii puteri. Comunistul: muncitor în fabrică, mecanizator sau activist de partid, a devenit model al omului nou, promovat în literatură, film sau în creaţiile artiştilor plastici. Zeii noii orânduiri, în faţa cărora românii trebuiau să se prosterneze, erau într-o ordine ce nu putea fi schimbată, Stalin, Marx, Engels, Lenin, urmaţi de cei care, mandataţi de ruşi, conduceau partidul şi ţara: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, ale căror portrete erau expuse în toate instituţiile publice şi purtate pe pancarte la marile manifestaţii publice.

     Nimic din ceea ce definise societatea românească, până la instaurarea noului regim, nu a fost păstrat. Imnul regal a fost înlocuit cu insignifiantul ,, Zdrobiţi cătuşe”, Ziua Naţională, sărbătorită la 10 Mai, a fost abandonată în favoarea datei de 23 August, manualele de Istoria României, scrise de personalităţi ale domeniului, au fost înlocuite cu cel al obedientului Mihai Roller, care exagera până la grotesc influenţa slavă asupra românilor, minimalizând-o pe cea română, anula valorile tradiţionale ale românilor, arunca în derizoriu contribuţia românească la marile evenimente internaţionale la care participase, ridicând, în schimb, în slavă, Uniunea Sovietică şi pe conducătorul acesteia.

    România anilor stalinismului (1948- 1953) a trăit drama unei ţări abandonate, trădate, uitată de aliaţii săi tradiţionali, lăsată la dispoziţia unui stat, în faţa căruia nu avea cum să reacţioneze, oricât de mari ar fi fost abuzurile la care aceasta ar fi supus-o. Afost un adevărat lagăr, din care era aproape imposibil să evadezi, o ţară în care nici să visezi nu mai era posibil, în care totul şi toate depindeau de ocupanţii sovietici. Această perioadă a fost una dintre cele mai tragice din istoria ţării, plină de fapte ce nu trebuie uitate, oricât de dureroasă ar fi evocarea lor. 

    Nu mi-aş fi amintit de aceste vremuri, dacă poeta şi scriitoarea Maria Baciu, nu mi-ar fi oferit, spre lectură, ultima sa carte, intitulată ,, Patria mea de copil”, despre care, nu mi-am putut reţine tentaţia de a scrie câteva rânduri.

    Cartea Mariei Baciu este mărturia vie a unui om care a trăit acel timp, şi lectura ei îndeamnă la reflecţie. Citind-o, putem înţelege mai bine timpurile pe care le trăim, şi, mai ales, putem acţiona pentru a  face ca totalitarismul, sub orice formă s-ar manifesta el, să nu mai revină.

     Regret sincer, însă, că autoarea este o voce singulară, cel puţin printre condeierii botoşăneni, care consideră că trecutul nu trebuie uitat.

     Istoria a demonstrat că somnul raţiunii naşte monştri, iar faptul că Maria Baciu ţine să ne-o reamintească, prin această nouă şi frumoasă carte, o aşează pe autoare între spiritele înalte ale acestui timp, reconfirmându-i, încă o dată, valoarea deosebită de scriitor şi de om al Cetăţii.(prof. Gh. Median)