Expozitia „Simfonia culorilor” – autor Victor FOCA -Criticul de artă VALENTIN CIUCĂ la

La Centrul Cultural Intercomunitar Botoşani, a avut loc Expoziţiei „Simfonia culorilor” – autor Victor FOCA. La acest eveniment au participat criticul de artă Valentin Ciucă, Lucia Olaru Nenati scriitoare şi publicistă, doctor în filologie, Cătălina Lupaşcu viceprimar, Florin Egner, fost primar, Traian Apetrei director Teatrul ,, Mihai Eminescu", Botoşani, Lucia Pârvan, director, muzeul Judeţean Botoşani, scriitorul DMG Gaftoneanu, pictori si prieteni.

,,Stimate doamne şi stimaţi domni, suntem onoraţi, ca astăzi, aici, la Centrul Cultural intercomunitar Botoşani să aibă loc expoziţia de pictură a profesorului Victor Foca. În acelaşi timp suntem onoraţi de prezenţa maestrului critic de artă Valentin Ciucă de la Iaşi care ne va prezenta acest vernisaj. Multumesc publicului care au venit la această expoziţie intitulată ,, SIMFONIA CULORILOR „.a rostit dl FLINKER moderatorul evenimentului

 

Prof Victori Foca ,,Vă mulţumesc dumneavoastră care aţi avut amabilitatea de a  fi aici, şi susţine această activitate

Despre această lucrare  pot spune că prin ea, este o invitaţie către armonie,  către pacea de dincolo de noi, pe care am gândit-o şi am căutat-o ani de zile, prin aceste lucrări de artă abstractă şi doresc să vă bucure, să ne ducă pe toţi pentru o clipă în viaţa  dincolo de  realitatea mai putin colorată.  Mulţumesc domnului profesor critic de artă, că a avut plăcerea să fie cu noi, aici,  la acest eveniment important în viaţa culturală botoşăneană.

   Criticul de artă, Valentin Ciucă: ,,Doamnelor şi domnilor, fără îndoială că aveţi poate mai multe informaţii decât mine, provocând într-un fel, încă şi încă odată ... Labirintul. Nu ştiu dacă se va găsi aici o Ariadnă, care să mă salveze, dar cred că ceea ce este important este că în acest labirint configurat, iată, în dimensiuni care, într-un fel aproape că trimit la orizonturi vaste, asigură faptul că, creatorul, fiind domnul Foca, este o excepţie, pe care trebuie să o tratăm cu respectul şi, de ce nu, cu grijă pe care o merită.

Experienţa mea de patruzeci-cincizeci de ani în domeniul artelor vizuale îmi arată că domnul  Foca, este un creator fabulos, pur şi simplu pentru că imaginile lui transcend realitatea imediată-palpabilă şi ne trimite într-un orizont al ficţiunii. El nu construieşte adevăruri, cum ne-am aştepta de la pictorii obişnuiţi cu şevaletul, ci iată, o deschidere ... ne provoacă la o deschidere spre alte orizonturi.

Toată cosmogonia aceasta pe care o vedem,  pe care o  putem identifica, nu este decât rodul unei fantezii debordante şi al unei credinţe că poate reinventa el însuşi cu fiecare lucrare -   nu numai pictura -  ca o disciplină seculară, milenară, plină de culoare, dar, şi de ce nu, stimulează capacitatea noastră de a înţelege şi de a avea dialoguri potrivite cu noi înşine şi cu absolutul.

Noi vedem, de ce nu, dacă acceptăm, într-un spaţiu ficţional.  Lucrurile acestea nu există în plan concret, decât în măsura în care artistul, în cazul nostru  domnul Foca, inventează şi se reinventează pe el, cu psihismul lui şi cu aşteptările şi dezamăgirile lui, încercând să ne readucă în prim planul atenţiei un fel de dar pentru totdeauna. A face daruri este o virtute, nu este o obligaţie de partid sau de stat, este acea nevoie să trăim şi să ne asumăm bucuria de a fi alături de ceilalţi ştiind că ei sunt creatorii, sunt, iată, cei care duc mai departe nu numai valorile unui timp şi ale unui spaţiu, ci acele lucruri care ne scapă câteodată şi,  atunci când ne întâlnim cu ele, avem aproape o revelaţie. 

Eu cred că ceea ce se întâmplă aici este un lucru rar. Vă mărturisesc că în spaţiul românesc pe unde am călătorit, şi în alte orizonturi, nu am avut şansa să întâlnesc asemenea creaţii, care - veţi spune probabil, unii dintre dumnevoastră - că intervenţia computerului, a lucrării pe internet, va duce sigur la o provocare.
Dar e important ca această provocare să aibă şi o finalitate în vibraţiile sensibile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le aibă. Pentru că aici ne întâlnim cu ceva ce nu există : inefabilul Inefabilul este, să spunem aşa, o noţiune care ne defineşte pe noi, psihismul de care am pomenit mai devreme, ca o deschidere care ne duce pe noi către orizonturile infinite ale lumii şi ale infinităţii noastre profunde. 
Mă uit aici, parcă văd, să zic aşa, în această deschidere către provocarea labirintului de care am pomenit şi Punctul Plastic Armonic. Este un concept, ca să zic aşa, de talie europeană, pe care nu l-a avut până acum altcineva decât domnul Foca. El încearcă, şi cred că va convinge în timp, deşi după cum bine ştiţi că lucrurile care surprind sunt totdeauna tratate aşa cu un fel de uimire, câteodată descurajatoare, în loc să fie o încurajare. El sondează în psihismul lui adânc şi în acelaş timp încearcă să creeze vizibil. 
El se gândeşte pe sine, iar ceea ce rezultă din aceste combinaţii fabuloase este că trebuie să acceptăm că de la un timp la altul trebuiesc admise anumite schimbări.

 Monotonia este duşmanul de moarte al creativităţii. E nevoie să fim creativi, câteodată chiar să forţăm dimensiunile acestea de înţelegere, pentru că numai aşa putem face să avem relaţii, să descoperim şi zonele inefabile de care pomeneam. Provocarea labirintului, amintită mai devreme, arată că intrăm într-un spaţiu pe care trebuie să-l stăpâneşti cu speranţa că Ariadna, cum ziceam, ne va salva la un moment dat. Această ritmică a formelor şi a imaginilor, care se pot multiplica la dimensiuni fabuloase, există fără un început sau un sfârşit. Este doar un continuu, o zonă în care în fiecare clipă se află o imagine care să vorbească despre semnele şi datele ce pot intra din durată în contigentul imediat despre care vorbim. 
Eu cred că este o şansă cu totul specială ca aici, la Botoşani, să întâlneşti un artist, care a avut pe parcursul său un început absolut firesc, ca orice pictor de şevalet, cu un desen aproape impecabil, iar la un moment dat a simțit nevoia să rupă aceste relații cu imediatul, cu palpabilul imediat, și să treacă în ficțional, așa cum spuneam și creativitatea lui niciodată, să zic așa, nu se va spulbera sau împlini într-un mod în care să fie un punct care să încheie, să zicem o viziune.
 La el totul curge, tot discursul este continuu, acest punct de care am amintit, este Punctul Plastic Armonic, este un concept care, cu siguranță, va avea probabil și epigoni, probabil că va interesa și, dacă ar fi o comunicare în spațiul european mai bună, sunt convins că el are această dimensiune și ar avea ce transmite acolo, sesizând, de ce nu, că există zone cu totul dăruite de Dumnezeu, care se pot împlini prin expresia artistică a creatorului.

Ceea ce este de remarcat, de asemenea, este că el pare că are întotdeauna o oarecare sfială. Când atingi așa, măcar ideal, zona sacralității, este obligatoriu aproape să te inhibi, să ai o emoție care transcende, să zic așa, posibilitatea imediată a unui om și să ajungi într-o zonă de revelație, de descoperire permanentă. El poate să facă, în tehnica pe care o are acum, miliarde de imagini. 
     Noi, oamenii, trăim acum, în acest orizont, univers al imaginii. De când ne trezim dimineața și deschidem ochii, dintrodată parcă se produce un miracol: miracolul de a vedea; de a vedea și mai ales de a înțelege ceea ce vezi. Să ai raporturi cordiale cu tine însuți, cum spuneam, și mai ales cu acești artiști, care reprezintă, ca și literații, ca și ceilalți, sarea și piperul unei nații.      Eu vă spun, și am tot dreptul să spun acest lucru,că multe dintre aceste propuneri ale artistului sunt categoric de o dimensiune europeană, fără nici un fel de echivoc și care poate să genereze la rândul lor, niște urmași capabili să facă din fantezia creativă, din raporturile care se stabilesc cu imediatul, dar și cu zonele telurice absolute, să configureze un mod de a gândi. 
     Eu cred, că aici, la Botoșani, se petrece nu neaparat o minune, dar un lucru care trebuie să-l luăm în serios și trebuie încurajat, pentru că ceea ce face el este deocamdată, după câte știu,o veritabilă premieră. Este de datoria dumnevoastră morală sau, mă rog, care să țină și de spontaneitate să intrați în acest joc, în care fiecare imagine este de fapt o pledoarie pentru absolut. 
     Chiar dacă la început ai sentimentul că este mult prea prețios, ceea ce spune artistul și nu este tangibil în ordinea imediată , nu-ți arată de pildă formele figurative din realitate: copăcelul pe care îl pictau copii altădată sau, eu știu, din zona animalelor și așa mai departe, peisaje mai mult sau mai puțin eterate prin culoare, ori aici, vă spun, suntem împreună - pe deoparte beneficiarii acestei noi forme de creație artistică și pe de altă parte - suntem prizonerii obișnuințelor noastre dintotdeauna. 
      Eu cred că ceea ce se întâmplă aici, la Botoșani, este - cu un termen pe care-l folosesc cu responsabilitate - este un gest revoluționar. Sigur că la scara Europei s-au mai făcut încercări de acest tip, dar el deschide un nou orizont de cercetare în plan estetic, prin ce a făcut din acest mod de a lucra , de a vedea lumea, de a o interpreta,în simbolurile foarte profunde pe care le are.

Frumosul, ca o categorie care țintește deseori inefabilul, deci lucrurile care nu sunt materiale, despre asta încearcă șă vorbească aici, despre lucrurile care au valoare dincolo prpriu-zis chiar de valoarea lor. Nu obiectele contează, ci sensul. Noi trebuie să identificăm aici, zone în care să ne întâlnim cu aspirațiile cele mai înalte ale spiritului uman, ale oamenilor care au îndrăznit 

      El este, pe cât e de timid și cât de îndrăzneț - în același timp - în exprimările lui, un om care se teme parcă și de umbra lui. Poate că vrea să nu fie observat, ca nu cumva să deranjeze cu prezența lui și, în același timp, când devine creator, se dezlănțuie, să zic așa, forțe imanente, deci care sunt în adâncul ființei lui și, dintr-odată, ne invită în această provocare a labirintului. 

     Este un merit al botoșănenilor că au încurajat un artist pe care-l prețuiesc și despre care vom auzi multe și poate mult mai convingătoare lucruri decât cele pe care am reușit eu să spun. 

    Pentru că, vă mărturisesc, că eu însumi sunt surprins de această bogăție, de această explozie nu numai a formelor, ci a sensurilor, a înțelesurilor. El, totdeauna, sigur că nu recunoaște prea adesea că are o formă de filozofie pe care o cultivă, dar nu o reclamă, să zic așa, și nici nu vrea să fie patentată la cine știe ce forumuri internaționale. El este un botoșenean care-și face, din acest gest de dăruire de sine, forma lui de respect pentru că a avut șansa să trăiască la Botoșani. 

   Vedeți, sala aceasta este, după părerea mea, impropie unui spațiu care ar trebui să aibă un ax, un ,,axis mundi” și în jurul căruia să ne învârtim și acest cerc să fie forma noastră de solidaritate și de aspirație către absolutul dialogului adevărat. 

     Eu cred, că poate, ca să zic așa, am devenit un pic patetic, dar mă controlez și încerc să așez cuvintele cât mai potrivit, care să onoreze în profunzime ceea ce face acest om, pe care, probabil, unii îl ignoră sau chiar nu-l văd de-a dreptul. 

     Dar talentul nu strigă niciodată. El are strigătul lui interior, aduceți-vă aminte de Eduard Munch și de lucrarea aceea celebră, acel misterios personaj care strigă, dar cuvântul nu se produce, este un fel de strigăt mut, e un strigăt care trebuie descoperit pe dinăuntru. 

    Eu cred că muzicalitatea imaginilor sale sunt deja semnul transmutației dinspre armonie și că această împlinire a lui este o formă de respect a unui cetățean oarecare, care, spre bucuria noastră, este împlinit și prin aplauzele dumnevoastră de acum.Vă mulțumesc.

     Părerea mea este că trebuie să aveți grijă de cei care, fiind atât de puternici în expresie, sunt atât de vulnerabili în existența lor de fiecare zi. Trebuie să gândim că aici este un pol al picturii europene, românești și europene, și care are deschise toate porțile posibile ale spiritului divin".

    Cătălina Lupaşcu, viceprimar,,Simfonia culorilor şi a formelor într-o Simfonie a culorilor de toamnă. Este impresioant să regăseşti o operă parte din suflet, parte din interior, dar privind opera ai posibilitatea să treci dincolo de realitate, să ţinteşti la univers să te gândeşti ce-i dincolo şi cum e dincolo. E culoare, e formă, e de fapt, ceea ce avem  astăzi în faţa ochilor”

Dedicat vernisajului expoziţiei „Simfonia culorilor”, realizată de pictorul Victor Foca la Centrul Cultural Intercomunitar Botoşani joi, 17 octombrie 2013, ora 13.00, la sediul din strada Vasile Alecsandri nr.1 şi prezentată de către criticul de artă Valentin Ciucă. 
 Arta- chin şi sacrificiu… 
 Motto: Munca fiecărui om este portretul său. (Samuel Butler)
Simfonie de nuanţe, pete fine de culoare… 
Fascinat de exponate, mi-a venit o întrebare: Oare, munca face omul? …Mai degrabă, reciproca! …
Toate bune şi frumoase, 
La mulţi ani, maestre Foca!

Ana Florescu: ,,Pe domnul Victor Foca l-am cunoscut ca artist, târziu. Ne-a confirmat că, de-a lungul timpului cunoşti oameni şi spirit. Domnul profesor este un spirit şi atât"