Profesorul Mihai Ciucă s-a
născut pe 18 august 1883 la Săveni, județul Dorohoi, în familia unor tineri
învățători pe care tradiția locală îi consemnează ca și ”părinți fondatori” ai
școlii săvinene: Platon Ciucă, pe atunci director de şcoală și Elena Ciucă(
născută Istrate). Alături de fratele său academicianul Alexandru Ciucă
A urmat şcoala primară la Săveni, gimnaziul la
actualul Colegiu Național A.T. Laurian din
Botoşani, apoi liceul ”Costache Negruzzi” din Iași. După terminarea
liceului s-a înscris la Facultatea de medicină din București, pe care a
absolvit-o în 1907 angajându-se apoi ca medic la Spitalul Militar.
Între timp, din 1905, lucrează benevol în
Laboratorul de medicină Experimentală fondat în 1901 de savantul Ion
Cantacuzino și începe, singur sau cu diverși colaboratori, să facă experimente și
cercetări privind bolile infecțioase, imunologia, dovedind astfel vocația sa de
cercetător și interesul pentru domeniul microbiologiei, al bolilor infecțioase
în special.
Pentru a se
specializa în domeniul microbiologiei, igienei și bolilor infecțioase va
lucra în cadrul Institutului de seruri și vaccinuri, fondat și condus de Ion
Cantacuzino și în cadrul laboratorului de microbiologie condus de Victor Babeș.
În campania armatei române la sud de Dunăre, în 1913 și apoi în Războiul de
reîntregire națională din 1916-1918 este înrolat ca medic militar și va avansa
până la gradul de colonel în rezervă, primind și importante distincții militare
românești și străine printre care Virtutea militară și Legiunea de onoare.
La finalul războiului care pentru restul lumii
rămâne Primul Război Mondial, doctorul Mihai Ciucă participă la Congresul de
Pace de la Paris militând pentru recunoașterea Unirii înfăptuită în anul 1918.
Scurta perioadă de pace care a urmat permite
doctorului Mihai Ciucă să înceapă și cariera de universitar. Obţine titlul de
doctor în medicină și intră în învățământul superior întâi ca asistent la
Facultatea de medicină apoi, la
recomandarea mentorului său, savantul Ion Cantacuzino, este desemnat profesor
de igienă în cadrul aceleiași facultăți, în 1921.
”În
şedinţa Academiei Române din 25 mai 1936, savantul Gheorghe Marinescu recomandă
alegerea lui Mihai Ciucă printre membrii corespondenţi ai Academiei,
argumentând că <Mihi Ciucă, profesor de bacteriologie la Facultatea de
medicină din Bucureşti, unde se mutase între timp şi subdirector la Institutului
de seruri şi vaccinuri, s-a distins prin cercetările sale de patologie şi
medicină experimentală, încât a fost însărcinat cu diferite misiuni ştiinţifice
şi anchete epidemiologice în diferite ţări din Europa şi Asia>. În 1938, la
propunerea eminentului savant Emil Racoviţă, Mihai Ciucă este ales membru activ
al Academiei, în locul rămas vacant prin moartea academicianului Gheorghe
Marinescu. ”( articol semnat de
profesorul Victor Dughilă în Monitorul de Botoșani din 3 septembrie
2007)
Activitatea
de cercetare este dublată de cea de militant activ în sensul eradicării bolilor
teribile pe care le studia, respectiv holera, tuberculoza, scarlatina,
difteria.
Doctorul Mihai Ciucă a introdus în ţara
noastră vaccinarea antituberculoză și participă direct la luarea și aplicarea
măsurilor de combatere a holerei și a malariei pe teritoriul României. În campania
antimalarică din anii ̛60 au fost antrenate peste 1.500 de persoane, iar
conducerea ştiinţifică a aparţinut prof. dr. Mihai Ciucă.
A făcut parte din misiunile internaționale
care, sub girul Ligii Națiunilor apoi al ONU au contribuit la eradicarea unor
teribile maladii infecțioase, în primul rînd a malariei, sau la restrângerea altora pe continentul
african dar și în state europene, asiatice, pe continentul nord-american. A
organizat în Europa şi Extremul Orient cursuri internaţionale de malarie, sub
auspiciile Ligii Naţiunilor.
Pe baza lucrărilor sale a fost numit secretar
general al Comisiunii Internaţionale de malarie. A creat la Iaşi un institut
model pentru studiul parazitului malarian iar orașul său natal, Săveni, a fost
până în anii 70 un centru activ de depistare și tratare a epidemiilor, respectiv
a bolilor infecțioase.
„Dacă nu aş munci, aş pieri - mărturisea profesorul Ciucă în 1968. Munca a fost întotdeauna
mediul meu de cultură, ca să mă exprim în termeni de specialitate pentru
microbiologie."
A murit la 20 februarie 1969, câteva luni după această declarație ce rezumă
practic întreaga viață, exemplară, rodnică, plină de sens, de conținut, viața unui om cu adevărat mare. Om care a
dovedit că într-adevăr, motto-ul propus pentru liceul care îi poartă numele
începând din 1992 îi poate motiva pe elevi și pe dascăli deopotrivă:
”
Labor omnia vincit improbus”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu