vineri, 22 februarie 2013

Partea a III-a-DIALOG GHEORGHE ŞCHIOPU – OVIDIU MUSTAŢĂ DESPRE GHEORGHE ŞCHIOPU ÎN PREAJMA ÎMPLINIRII VÂRSTEI DE 80 DE ANI


A susţinut profilul de 400 kV a magistralei Gutinaş –Bacău – Suceava

Încercări de avizare a acestei lucrări au mai existat, mai întâi la CIRE, însă, Petre Meteş, energeticul acesteia, nici n-a vrut să audă. Eram buni cunoscuţi, ne stimam reciproc, dar îmi spunea râzând, că nu-i necesară tensiunea de 400 kV şi că atâta timp cât el va fi energeticul CIRE, lucrarea nu va trece. Idei similare veneau şi de la Iaşi, unde universitarii rulând programe specializate şi performante pe calculator, au ajuns la concluzia că nu sunt necesare alte căi de curent la foarte înaltă tensiune pentru Moldova. Sigur că tendinţele erau nefavorabile în acel moment, dar nimic nu rămâne pe loc.
Cunoscând aceste opinii am prezentat, totuşi, planşa pe care era figurat traseul liniei la minister. Consiliul Tehnico-Ştiinţiific al MEE a avizat lucrarea, s-a inclus în planul de proiectare al MEE şi al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), s-a trecut la elaborarea proiectului, apoi la executarea lucrării, concepută să funcţioneze în prima etapă la 220 kV. Trecerea la funcţionarea la tensiunea de 400 kV implica înlocuirea autotransformatoarelor de 220/110 kV cu transformatoare de 400/110 kV, în toate cele trei staţii racordate la această linie (Bacău Sud, Roman şi Suceava). Ideea va continua şi se va finaliza cu închiderea inelului de 400 kV de la Suceava la Cluj.
Nu-mi atribuiţi, vă rog, calităţi de vizionar. Eu sunt mai degrabă un sceptic, poate un realist. Cei din ISPE care erau adepţii tensiunii de 400 kV pentru transportul energiei şi, în final, Popescu Dumitru, cel care a hotărât soluţia au fost într-adevăr vizionari.
Ovidiu Mustaţă
- Atunci când domnul director Gheorghe Stoica a fost numit director al IRE Bucureşti v-a convins să-l urmaţi pentru că avea mare încredere în dumneavoastră. De ce nu aţi rămas la IRE Bucureşti?
Gheorghe Şchiopu
,,După numirea domnului Stoica în funcţia de director general la IRE Bucureşti, primul salariat pe care l-a luat de la Bacău, a fost Vasile Daniliuc, eminentul contabil şef al IRE Bacău, un om cu o mare pasiune pentru activitatea financiar-contabilă şi o mare competenţă în domeniu. Avea o răbdare şi un calm greu de închipuit. Cunoştea foarte bine legislaţia în vigoare. Nu l-ar fi lăsat pe cineva care-i adresa o întrebare, să plece de la el, fără să înţeleagă bine răspunsul la întrebarea pusă. Era de o moralitate impecabilă, era demn de toată încrederea. Pentru funcţia de şef de sector, am fost desemnat să merg eu. Înainte de momentul plecării la Bucureşti, în august 1963, am suferit un accident de motocicletă, în localitatea Răcăciuni, încât am plecat abia în februarie 1964, după ce am efectuat toate investigaţiile necesare, graţie bunului meu prieten Pompiliu Manea. Acesta era student la cursurile fără frecvenţă ale Politehnicii bucureştene şi lucra ca asistent medical la Spitalul Fundeni. M-a luat la spital unde m-au consultat foarte mulţi doctori, printre care doamna doctor Zarea, soţia decanului de la facultatea de mecanică, Ştefan Zarea, care mi-a făcut electroencefalograma, doctor Popescu radiolog şi mulţi alţii oftalmologi, neurologi, cardiologi, psihiatri etc., încât la plecarea din spital, în autobuzul spre oraş din cincisprezece persoane câte erau în acesta, nouă mă consultaseră pe mine. În cele din urmă am ajuns la academicianul C. Bălăceanu-Stolnici, despre care prietenul meu spunea că mergea lumea la el, ca la Maglavit. Acesta mi-a garantat că 99,9% n-am nimic, încât pot să vin la Bucureşti fără nici o frică. În discuţia cu el îşi amintea cu plăcere de punctul de apropiere a Siretului cu şoseaua şi cu calea ferată, la nord de Răcăciuni, pe care-l considera de o mare frumuseţe.
Înaintea plecării la Bucureşti, Popescu Dumitru, n-a vrut să-mi dea transferul, a spus că dacă mă consider prietenul lui să rămân aici, să-l ajut, şi nu la Bucureşti. Deşi i-am spus că dacă nu mă simt bine revin la Bacău, nu m-a crezut. Abia la revenirea la Bacău mi-a aprobat transferul.
Îl ştiam bine pe domnul director Popescu Dumitru. El făcuse facultatea de Electrotehnică la Timişoara concomitent cu cea pe care o făcusem eu la Iaşi. Convocările militare de câte o lună pe an în vacanţă, le făceam împreună cei de la Timişoara, de la Iaşi şi de la Bucureşti în specialitatea telecomunicaţii. Îmi amintesc că la una din convocări, la Someşeni-Cluj, eram amândoi elevi-soldaţi în aceeaşi grupă, el în frunte ca cel mai înalt, eu la coadă, ca cel mai scund.
La Bucureşti, mi s-a încredinţat conducerea Sectorului de reţele Bucureşti Vest, ce cuprindea reţelele din afara Bucureştiului: raioanele Buftea, Răcari, Snagov, Titu şi Videle. La Bucureşti Est era Conecini Ion, cu care, m-am înţeles foarte bine.
Din punctul de vedere al serviciului totul mergea normal, cu locuinţa mergea mai greu. Aveam promisiunea corespunzătoare dar nu se putea întrevedea momentul când se va realiza aceasta. Sectorul Bucureşti Vest începea să intre în regim normal de funcţionare, personalul începuse să înţeleagă ce aştept eu de la ei, erau speranţe de mai bine.
În primăvara anului 1965 au avut loc mai multe accidente mortale prin electrocutare, în SEN. S-a oprit întreaga activitate a personalului, până la instruirea şi reexaminarea acestuia. Urma ca şefii ierarhici să declare pe proprie răspundere că subalternii şi-au însuşit normele de protecţie a muncii, că le respectă, că garantează că nu se vor mai produce accidente, deci se poate relua lucrul. La şedinţa pe care am avut-o cu toţi şefii de centre şi subcentre de reţele, în prezenţa inginerului şef adjunct, Diaconu Teofil (ulterior director al Întreprinderii de Distribuţie a Energiei din municipiul Bucureşti), după ce mi-am terminat expunerea, pregătită pentru această discuţie, Diaconu a zis: n-am nimic de spus în plus, faţă de ce v-a spus tovarăşul inginer Şchiopu; este absolut necesar să respectaţi întocmai ceea ce-a spus dânsul aici.
Eram apreciat, începusem să am satisfacţii dar inima mă trăgea să mă întorc la Bacău. Şi am făcut-o".
Ovidiu Mustaţă
- Ştiu că aţi vrut să vă încadraţi la IRE Iaşi şi că domnul director Vlad Vasiliu nu a dat curs cererii dumneavoastră. Care credeţi că a fost motivul?
Gheorghe Şchiopu
La înfiinţarea IRE Suceava, a existat un ordin al ministrului energiei electrice prin care eram numit în funcţia de şef Sector reţele electrice Suceava. M-am sfătuit cu domnul director Stoica şi mi-a garantat că dacă nu mă prezint la Suceava, intervine la ministru şi mă scapă de o eventuală sancţiune, pentru nerespectarea ordinului.
Cu domnul director Vlad Vasiliu mă înţelegeam bine, după părerea mea, n-am avut nici un diferend, dimpotrivă. Lucram la sectorul Bacău când domnia sa s-a deplasat la Bacău, mi-a cerut şi i-am oferit un braţ de tip electromontaj pentru un corp de iluminat de tip Noris, pentru o lampă cu incandescenţă de 300 W, prilej cu care a insistat să vin la Suceava. Ţin minte că odată a venit special la Bacău, iar când mi-am reînnoit refuzul, cred că s-a supărat şi mi-a spus că şi el îmi va refuza orice rugăminte de-a mea. După mai bine de zece ani, când cei de la Bacău nu-mi dădeau un apartament corespunzător (aveam doi copii), m-am hotărât să mă transfer la Iaşi. M-a refuzat pe motiv că-s prea bătrân (aveam 40 de ani).
Nu cred că domnul Vasiliu a avut un alt motiv, în afară de orgoliul rănit şi satisfacţia răzbunării.
Regret că nu m-am adresat inegalabilului meu prieten, Ioan Amihăiesei, care, cu siguranță m-ar fi ajutat, dar nu voiam să părăsesc reţelele electrice, deşi la Grupul de instalaţii, se realizau instalaţii electrice la construcţii".
Ovidiu Mustaţă
- V-am văzut biblioteca personală. La care din cărţile pe care le aveţi ţineţi cel mai mult?
Gheorghe Şchiopu
,,Am spus la început că biblioteca a constituit leitmotivul vieţii mele.
Prima a fost cea din clasa a 5-a, la şcoala primară din Broscăuţi, când eram un copil. Târziu am aflat motivul numirii mele ca bibliotecar. La împlinirea a 30 de ani de la absolvirea clasei a 5-a, domnul învăţător Zaharia Constantin, mi-a dezvăluit din catalogul clasei că avea notată înclinaţia mea pentru limba română, însă această dezvăluire s-a produs prea târziu.
A doua, s-a petrecut la Aiud, când s-au primit mai multe pachete de cărţi, de la Ministerul Muncii din Bucureşti. Au fost puse toate într-un dulap şi m-au numit bibliotecar. Majoritatea erau de la editura Jul Giurgea, o colecţie de literatură universală de cărţi foarte bune.
A treia, la Reghin, am făcut parte din colectivul Bibliotecii raionale, din partea comitetului raional de partid.
A patra, la Bacău. În 1960, când lucram la Serviciul tehnic, mi s-a încredinţat misiunea clasificării şi ordonării cărţilor aflate în patrimoniul Cabinetului tehnic, lucrare de durată, încheiată cu bine.
A cincea, înainte de ieşirea la pensie, a trebuit să curăţăm biblioteca tehnică a IRE Bacău de balastul inutil, după regulile cunoscute ale biblioteconomiei. Mai întâi am trimis două doamne să efectueze această operaţie, dar s-au întors supărate, că e praf, că trebuie să se caţere pe rafturi şi nu mai pot. Am finalizat eu lucrarea. Am început cu normativele, prescripţiile, instrucţiunile, fişele tehnologice, proiectele tip etc. elaborate şi aprobate de MEE, apoi cărţile şi revistele existente.
                                                         
Singura bibliotecă pe care încă n-am inventariat-o, n-am ordonat-o şi n-am pus-o pe calculator, dar nici n-am curajul să mă apuc de ea, este a mea personală, dar îmi propun s-o fac într-un viitor cât mai apropiat".

Din biblioteca personală ţine cel mai mult la opera lui Mihai Eminescu

În ceea ce priveşte întrebarea la care cărţi ţin mai mult, mă pot lăuda că am opera integrală, a lui Mihai Eminescu, publicată, de Academia Română şi la aceasta ţin mai mult, dar sunt foarte mulţi alţi autori pe care-i preţuiesc mult. Nu ştiu la care să mă opresc, de teama de a nu comite un sacrilegiu. Sigur însă, mă despart cu mare greutate de orice carte, indiferent de mărimea ei.
Ovidiu Mustaţă
- Ştiu că sunteţi nelipsit la concertele de muzică clasică din sala Ateneu din Bacău. Încercaţi, vă rog, să motivaţi întreaga dumneavoastră filozofie despre îmbinarea profesiunii cu arta, cu literatura, cu preocupările culturale în general.
Gheorghe Şchiopu
,,Nefăcând liceul teoretic am fost privat de binefacerile culturii generale ce se însuşeşte în şcoală. Acest lucru a făcut ca toată viaţa mea să mă aflu în ipostaza de autodidact. Deci şi de studiul muzicii am fost lipsit.
Când eram copil ascultam cu deosebită atenţie muzica populară, ce se cânta în sat la noi, la sărbători, serbări sau diverse alte ocazii, dar cu predilecţie cea cântată la vioară. Am afirmat cândva că, dacă aş fi ştiut să cânt la vioară, aş fi ajuns artist al poporului. Însă asta nu s-a întâmplat.
Trebuie să mărturisesc că sunt capabil să ascult mereu muzică bună. La muzica simfonică am ajuns, mai întâi, din simplă curiozitate, apoi aceasta a devenit o necesitate, în sensul că muzica simfonică este relaxantă, liniştitoare, odihnitoare, aduce calmul în suflete, procură o mare satisfacţie estetică. Aceasta nu se poate şi nu trebuie să fie explicată, ea se adresează direct sufletului. Îţi place sau nu-ţi place!
Cred că îmbinarea profesiunii cu arta, cu literatura, cu cultura în general, se realizează de la sine, cu condiţia ca sufletul să-ţi vibreze la mediul cultural ce ţi se oferă, să-ţi placă.
Profesiunea noastră are un caracter tehnic. Cultura tehnică face parte din cultura generală ca şi celelalte componente ale acesteia.
Nu văd nici o dificultate în a le îmbina, cum spuneţi dumneavoastră. În fond, consumând o cantitate de timp pentru a asculta muzica, a viziona o expoziţie, a privi un tablou etc. constituie cel mai potrivit mod de a-ţi îmbogăţi cunoştinţele, deci a-ţi ridica nivelul cultural, fără să-l simţi ca pe un efort.
Trebuie să vă spun că atunci când merg la Iaşi, în zilele de concert, mă bucur mult când în sală, îl văd pe domnul Hugo Rosman, un meloman rasat, un om care-şi foloseşte în cel mai raţional mod timpul disponibil.
Nu ştiu dacă cele de mai sus pot constitui o filozofie proprie. Putem să o considerăm aşa doar dacă filozofia, un cuvânt foarte pretenţios, reprezintă modul de a fi şi de a se comporta al unui om ca să se poată el singur considera pe deplin împlinit".
Ovidiu Mustaţă
- Ştiu că aveţi un copil care trăieşte şi lucrează ca medic în Statele Unite ale Americii. Aţi fost de multe ori în vizită acolo. Care este părerea dumneavoastră despre această ţară, despre concepţia de viaţă a americanilor? Care consideraţi că sunt atu-urile Statelor Unite?
Gheorghe Şchiopu
SUA este un conglomerat de ţări, unic în lume, nu numai prin forma de organizare şi administrare, ci şi prin realizările tehnice, fără egal, în altă parte a globului pământesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu