miercuri, 27 februarie 2013




Gânduri de cititor. Poetul D.M. Gaftoneanu.

                                                                  
Cu fiecare prozopoem pe care-l creează, Dorel Mihai Gaftoneanu adaugă o nouă pagină marii cărţi a spiritualităţii româneşti, asupra căreia, cu trudă şi talent, stă aplecat de mult timp. Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Onicescu... nume emblematice ale culturii româneşti şi universale, şi acum Porumbescu, au constituit tot atâtea subiecte, care au permis autorului să-şi releve atât disponibilităţile poetice cât şi pe acelea de autentic om de cultură. 
Prozopoemul „Neuitată. O baladă. În acorduri de vioară ...”, dedicat memoriei lui Ciprian Porumbescu, la 160 de ani de la naştere, ne oferă încă o dată prilejul de a-l admira pe poetul Dorel Mihai Gaftoneanu. Cu o tehnică pe care o stăpâneşte perfect, unică cel puţin în peisajul literar botoşănean actual, poetul evocă personalitatea compozitorului şi universul în care acesta s-a format şi consacrat, şi, în ciuda manierei neobişnuite pentru cei mai mulţi de a se exprima, reuşeşte să capteze atenţia cititorilor.
Partea umoristică a prozopoemului de faţă, ca şi a celor anterioare, este dată de referirile la climatul cultural de astăzi, în care valorile autentice nu se pot afirma din cauza „monopolului” unor găşti autoproclamate stăpâne absolute pe tot ce înseamnă act de  cultură – literatură, pictură, muzică, film, teatru, etc. Cum vremea acestora nu pare a se sfârşi prea repede, credem că soarta autorului prozopoemelor este aidoma celei a alergătorului de cursă lungă, nevoit să îndepărteze singur obstacolele care-i stau în cale şi să se lupte, ca şi Don Quijote, cu morile de vânt, pentru ca opera sa, apreciată şi răsplătită cu premii şi cuvinte elogioase în toate colţurile ţării, să fie recunoscută şi la Botoşani.  „Per aspera ad astra” este, se pare, maniera prin care, Dorel Mihai Gaftoneanu îşi va împlini destinul poetic, şi admirăm, fără rezerve, persuasiunea şi determinarea cu care străbate acest drum.
Suntem convinşi că va câştiga, că va veni o vreme când valoarea creaţiei sale va fi pe deplin recunoscută şi îl asigurăm de toată  admiraţia noastră. Vremuri, ca acestea au mai fost, pigmei literari ridicaţi la rang de Titani au mai existat, intrări în uniuni de creaţie pe uşa din dos s-au întâmplat, nu odată, arareori însă, posteritatea a reţinut numele celor care şi-au făcut singuri tronul  pe care, fără merite, s-au urcat. Valoarea, în schimb, recunoscută greu, dăinuie timpurilor, şi mai cu seamă rezistă, atunci când este clădită pe talent şi pe muncă asiduă, zi de zi, şi ceas de ceas. Prozopoemele lui Dorel Mihai Gaftoneanu sunt dovada talentului şi muncii de creaţie deopotrivă, şi nu ne îndoim, îi vor asigura autorului locul pe care îl merită în rândul poeţilor botoşăneni şi nu numai.

Gheorghe Median, Botoşani


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu