joi, 31 mai 2012

Biserica 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie' din Botoşani,


Cu ocazia resfinţirii Bisericii 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie' din Botoşani, la Slujba oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, am participat la Sfânta Liturghie împreună cu enoriaşii ortodocsi veniţi în număr mare din orasul Botosani.
După slujbă, l-am rugat pe parintele paroh Dumitru Volentiru să ne spună din istoria bisericii, despre efortul depus de Domnia Sa, despre etapele de desfăsurare a reparatiilor, refacerea picturilor ca  aceasta Biserica sa fie cum arata azi la resfiinţire.







Pisanie -din istoria Bisericii
Comisul Ioan Mavromat
Preot Dumitru Volentiru: . ,,Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie“ a fost construită în anul 1834 de către comisul Ioan Mavromat, secundat de către medelnicerul Grigorie Racliş, ambii din Botoşani, pe o temelie de piatră neuniformă, aparţinând altei biserici mai vechi construită probabil după 1700. 
 Pe parcursul timpului a devenint capelă militară a Garnizoanei Botoşani (după anul 1910). A avut acest statut până după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1945 biserica a fost închisă, slujindu-se Sfânta Liturghie după 1980 
Pe 1 noiembrie 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, am fost numit paroh. Când am preluat oficiul parohial, Biserica a fost într-o stare avansată de degradare, din cauza mişcărilor seismice şi a faptului că o perioadă lungă nu a fost îngrijită. 
Atunci, văzând starea în care se afla, m-am gândit că trebuie să facem nişte eforturi pentru a o readuce la aspectul şi frumuseţea iniţială. 
 Documentaţia tehnică a restaurării a fost întocmită de prof. dr. ing. Marcel Patraş din Iaşi, care a condus şi lucrările de consolidare, alături de ing. Adrian Iosub din Botoşani În anul 1994 au început demersurile pentru lucrările de reabilitare. După întocmirea documentaţiei, s-au obţinut aprobările necesare, astfel că lucrările de consolidare au început în anul 2007. Au urmat tencuielile interioare şi exterioare, în paralel construindu-se şi complexul parohial, format din sala de prăznuire, capela mortuară, casă parohială, lumânărar şi alte anexe gospodăreşti. A urmat pictarea lăcaşului de închinăciune între anii 2006-2012 de către prof. Dan Gogu.


Mai intai a avut loc Slujba de resfinţire prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, apoi a urmat Sfânta Liturghie care s-a desfasurat pe un podium special amenajat in curtea Bisericii , la care au participat cu evlavie credincioşii din parohie şi din parohiile apropiate.
La Slujbă au participat printre enoriaşi prefectul desemnat
fostul prefect Cristian Roman, primarul Catalin Flutur

 În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, IPS Teofan a subliniat semnificaţia şi importanţa Bisericii şi a învăţăturii Bisericii în viaţa credincioşilor creştini. 
Ne-a învrednicit Dumnezeu în această zi şi am înălţat rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată de-a lungul anilor asupra acestei sfinte biserici, asupra enoriaşilor care fac parte din această parohie ocrotită de Sfântul Dimitrie şi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 
Am format astăzi cu toţii, cler şi credincioşi, un cor de inimi nenumărate, inimi care încearcă să bată în ritm de împărăţia cerurilor, de viaţă cât mai aproape de adevăr, de viaţa creştinească şi românească. 
Zidim biserici, venim la biserică, ne închinăm şi ne rugăm în biserică din dorul de viaţa veşnică. Şi ce este viaţa veşnică? Răspunsul la această întrebare ni-l dă Sfântul Evanghelist Ioan care afirmă că viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu, iar la cunoaşterea lui Dumnezeu se ajunge prin cunoaşterea credinţei, prin trăirea credinţei şi prin mărturisirea credinţei“, a spus IPS Teofan. 

La finalul slujbei au mai rostit alocuţiuni pr. protopop Lucian Leonte, care a dat citire hrisovului de sfinţire, şi pr. paroh Dumitru Volentiru, care a mulţumit binefăcătorilor şi celor prezenţi la eveniment. IPS Teofan a acordat pr. paroh Dumitru Volentiru distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“ pentru merite deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine, precum şi diplome şi distincţii de vrednicie consiliului şi comitetului parohial, dar şi binefăcătorilor lăcaşului de cult.

marți, 29 mai 2012

O FAMILIE DE MUZICIENI-BOTOŞANI MAI-2012


Pe dna profesoara Maria Cozmici Cojocariu am cunoscut-o in anul 2009, în cadrul unei acţiuni organizate de mine  impreuna cu Primaria Botosani, primar Catalin Flutur ,, Gala Valorilor Feminine". Inspectoratul Scolar Botosani a nominalizat atunci, mai multe persoane meritoase, dar Diploma de Merit a fost acordată doamnelor profesor Maria Ciobanu si Maria Cojocariu, într-un cadrul festiv la Teatrul ,,Mihai Eminescu" din Botoşani. Atunci am cunoscut-o prima dată. După decernarea premiilor persoanelor care s-au evidentiat de-a lungul carierii lor, in diferite domenii de activitate, am publicat despre acestea, pe internet,  pe un blog ,, emancipareafemeii, un blog de cultură botosăneană, interviuri, pentru a fi cunoscute valorile feminine , să le respectă şi să le mulţumim. 
In acest context m-am informat despre implicarea emotională si profesională a doamnei profesor. 
CINE ESTE DOAMNA PROFESOR
Din volumul ,, Mărturisiri târzii", aflăm ,,Cătămăreşti-Deal, este o aşezare la doar câţiva kilometri de centru Botoşaniului. Pe ,,strada a doua"- o căsuţă lipită de pământ, dar îngrijită, cu o boltă de vie ,, aşa cum i-ar fi plăcut lui". Vieţuieşte acolo-dacă e să spun din inimă- o sfântă; profesoară -pensionară acum- Maria Cojocariu
Doamna profesor Maria Cojocariu, a terminat conservatorul la Iasi, si a fost profesoară de canto la Scoala de Muzică , Scoala de Arte Botosani. La Botoşani, în anul 1980, profesorul Gh. Cojocariu, a înfiinţat ,, Corul Şcolii Populare de Arte Botoşani”, care s-a remarcat mulţi ani în viaţa culturală a judeţului Botoşani şi a ţării.. Doamna fost alături de soţul ei, prof.Gh. Cojocariu şi l-a încurajat. 
A participat alături de elevii ei, seară de seară, învăţându-i partiturile puse în repertoriu. şi vocalizele. Dintre aceştia au devenit absolvenţi ai învăţământului superior 
În anul 1990-1999 a avut catedra la Liceul Pedagogic Botoşani. În 1999, a ieşit la pensie. Acum la pensie editeaza carti. A editat un volum ,, Mărturisiri târzii", si doua volume ,, Poezii pentru toate vârstele” 
In primul volum Mărturisiri târzii, autoarea prezintă din viata satului unde a copilărit, unde a invătat. 

După ieşirea la pensie, legătura cu foştii elevi s-a menţinut prin corespondenţa dintre ei. Astfel din SCRISOAREA ,, MODEL DE MODELE" Mugurel Mogoş 22-06-2009, aflăm: ,Punând acest subtitlu, cred că autoarea s-a gândit la cei dragi, care au trecut la cele veşnice, unii chiar mai devreme, şi la momentele în care s-a găsit la răscruci de drumuri, fiind obligată să ia nişte hotărâri radicale, despre care va afla cititorul când se va apleca peste paginile acestei cărţi. Cartea la care fac referire, deşi este compusă din eseuri, ar putea fi considerată un adevărat roman. Ea este împărţită în şase capitole: „Părinţii”, „Anii de şcoală”, „Prietenii”, „Profesori de muzică”, „Copiii mei” şi „Fraţii şi surorile mele”. După însemnarea făcută la sfârşitul fiecărui capitol, aflăm că autoarea a scris această carte între februarie 2005 şi iunie 2008, mai ales noaptea şi, de regulă, după miezul nopţii" 
O să redau un text din carte, despre părinţi ei, autoarea scrie: 
,, Dacă vreodată aţi întâlnit un om care să fe bun, de cuvânt, necertăreţ, iubitor de copii ca nimeni altul, cu simţ, harnic, curat la suflet şi la trup, muzicant talentat, constructor de viori, cobze şi dobe, apoi să ştiţi că acesta era tata; cel mai bun şi preţuit tată din lumea aceasta". Am fost 13 fraţi acasă. 

Despre Botoşana, autoarea romanului ,, Mărturisiri târzii” , scrie:
,, Sufleteşte eram mai ataşată de Botoşana decât de satul Poieni. Aşa se făcea că după terminarea şcolii, elevă fiind deja la Iaşi, în vacanţe veneam mereu la Botoşani, că este mare serbare. Trimitea pe câte-un copil, care venea special până la Poieni, să mă anunţe. Şi unde credeţi că mâncam şi dormeam? La familia mea adoptivă din Botoşana, la domnul director Vasile Boca şi Francisca. (...) Domnul Boca era cadru didactic complet. Era profesor de biologie, profesor de muzică, bun gospodar, minunat fiu al satului, îndemnându-i, ajutându-i, certându-i pe săteni când era cazul, sfătuindu-i pe elevi. Era un deschizător de vise pentru mulţi copii, dându-le aripi, săltându-i să zboare cu ochii minţii spre înălţimi şi idealuri nebănuite. (...) Domnul Boca avea cea mai mare colecţie numismatică, din câte am văzut eu, bine îngrijită, într-o ordine istorică documentară. De asemenea, înfiinţase un muzeu al satului, istorico-etnografie". Citat din scrierea autoarei. Aprecierile faţă de profesoara Maria Cojocariu, au fost exprimate în unele scrisori adresate doamnei cu ocazia unor zile importante din viaţa ei. In cadrul interviului am prezentat din continutul unor scrisori adresate dnei profesor de la elevii domniei sale. Dau mai jos din text: ,,FOLOSIŢI-VĂ DARUL ORICÂND PENTRU LAUDA LUI! Măna care a întins cerul plin de stele, mâna care vă poartă în căuşul său ca pe un mărgăritar preţios, mâna care ne-a ajutat întotdeauna LA NEVOIE, mâna care poartă semnul cuielor, să vă călăuzească şi să reverse peste dumneavoastră pacea cerului, bucurie, mângîiere şi binecuvântări din belşug! NU UITAŢI CĂ SUNTEŢI O PIATRĂ PREŢIOASĂ ÎN MÂNA CREATORULUI!" a scris o elevă. 
DIN SCRISOAREA GABRIELEI RUMEGA ,, Sau scurs pe nesimţite luni, săptămâni şi zile de când am fost înconjurată de căldura, personalitatea şi atenţia deosebită a d-nei profesor emerit- MARIA COJOCARIU.(...)Glasul ei blând dar ferm, mi-a condus paşii, vocea spre ceea ce am reuşit în final: să înterpretez cântece populare . Cu deosebită dragoste,Gabriela" 

Corul Filarmonicii din Iaşi, Dirijor Moraru Doru,
solist Bogdan Cojocariu

IN MEMORIAM
DESPRE PROFESORUL, COMPOZITORUL ŞI DIRIJORUL GHEORGHE COJOCARIU
O să redau articolul publicat de Petronela Chiribuţă în Botoşani Necenzurat.

Cei trei fii a familiei -toti muzicieni
A fost cândva,/Nu demult tare,/A fost ca-n vise trecătoare/A fost căndva… Pe lângă mine staţi mereu/Vă simt apropierea/Ma-nconjuraţi cu drag/Şi asta-i mângâierea./Fiinţe dragi inimii mele.
In prezent, in noptile lungi de insomnie, in casuta din Catmarasti Deal, Maria Cojocariu scrie si nu oricum. Sufletul ei este prea plin de amintiri frumoase legate de locul nasterii, parinti, frati, profesori, copii, copii-elevi, de reprezentatiile corale cu care a “imblizit” chiar si cele mai dure suflete si de sotul domniei sale, iubitul ei sot, Gheorghe Cojocariu. L-a indemnat mereu pe el sa scrie caci trecutul si prezentul erau surse si resurse demne de cunoscut si de “inscris” in mentalul colectiv. Amintirile comune sunt cele care o coplesesc pe d-na profesor iar activitatea profesionala a lui Gheorghe Cojocariu, una de neegalat. I-a legat iubirea in diferitele ei forme, muzica i-a unit, devotamentul doamnei profesor i-a desavarsit iar cei 3 fii i-au redefinit.
Din prima clipa in care l-a intalnit pe omul Gheorghe Cojocariu, Maria Cozmici, a simtit ca trebuie sa faca totul pentru a-l face fericit. “El facuse cinci ani de puscarie. Fusese student in 49, iar in 50 n-a mai apucat sa termine anul. A facut puscarie intre 50 si 55. Apoi, de nenumarate ori a facut cereri la minister pentru a fi reinmatriculat. I s-a aprobat abia prin 62 sa-si reia studiile. A platit greu, enorm, si el si familia lui, pentru ca in 49 a spus ca “Basarabia este a noastra”, Iar un verisor de-al lui facuse niste manifeste pe care scria “Traiasca Regele Mihai”. Acel verisor era casatorit si l-a rugat pe Gheorghe sa ia asupra lui aceasta vinovatie cu manifestele. Si Gheorghe, suflet bun, a luat pe el si aceasta vina. La Iasi, cand s-a pronuntat sentinta, tatal sau a lesinat, a intrat in coma si nu si-a mai revenit decat a doua zi”. L-a iubit cu fiecare zi tot mai mult pana cand moarte i-a despartit. Fire patimasa Gheorghe Cojocariu, nu traia cu jumatati de masura. A invatat ca doar prin munca si daruire, poti cunoaste gloria. A cunoscut si gloria si admiratia si recunoasterea iubirii pentru muzica. “Noi am fost primul cor din tara, dupa Madrigal, care am pus in repertoriu “Bocete strabune”, de Alexandru Pascanu. La un moment dat, corul se impartea in 16 voci… Era o frumusete. Parca erai in rai, dar a fost o munca enorma, de vreo doi ani. Poate ca cel mai frumos moment a fost in 1974, la Bucuresti. Aproape in fiecare an mergeam cu corul pe scena Ateneului Roman. In 74 inregistram la Radio, cu Alice Popovici. La un moment dat, ea i-a dat un telefon maestrului Alexandru Pascanu pentru a veni sa auda ce n-a auzit in viata lui. Noi cantam, nu stiam nimic despre aceasta invitatie. Dumnealui a venit, ne-a ascultat  din fundul salii cantand “Bocete strabune”. In final, in Sala Radio, s-a apropiat un om mic de statura, cu un cap lunguiet. A urcat pe scena, in fata corului. A intrebat: “Voi sunteti corul de la Botosani?”. “Da!” – am raspuns noi. “Nu-i adevarat! Voi sunteti miracolul de la Botosani!”. Era maestrul Alexandru Pascanu”.
Maria Cojocariu, la urmat oriunde l-au dus pasii. L-a iubit si i s-a daruit pentru desavarsire si implinirea actului artistic. Viaţa, a fost bună cu mine. E adevărat că am renunţat la a aduce în prim-plan persoana mea, dar, din umbră, urmăream daca lucrurile mergeau cum doream eu!”
“In 69 am terminat Conservatorul cu doua diplome, doua valize, doua linguri si un copil in brate, dar eram foarte fericiti. Inca inainte de casatorie imi spusese toate necazurile prin care a trecut. Si va jur, nu din mila, ci pur si simplu asa, mi-am spus: “Pe omul acesta trebuie sa-l fac fericit!”. Si cred ca l-am facut fericit”, spune Maria Cojocaru, care a ales, astfel, jertfa pe viata, a ales sa participe din umbra la creatia sotului ei, dar fara sa se anuleze. E drept drumul ei ar fi putut fi altul. Maria Cojocariu putea fi o mare cântăreaţă de operă dar a preferat să rămână doar profesor, soţia  “lui” şi mama copiilor.
Cand am terminat Conservatorul, rectorul nostru, Achim Stoia, care era si presedintele Comisiei de repartitie, la Bucuresti, cand a auzit ca vrem sa venim la Botosani, desi eu eram a saisprezecea pe tara, ne-a dat afara din sala, sa ne mai gandim. Puteam merge in orase mari dar am cerut tot Botosanii, ca era aici liceu de muzica. Directorul liceului era prof. Holca, fost coleg de-al sotului”. Astfel a inceput viata inchinata muzicii, intr-un ritm alert fara regrete sau false pretentii.
Cand am venit la Botosani, aici era doar un cor de varstnici, Armonia, dirijat de prof. Holca. In judet, la Dorohoi, era corul dirijat de Guragata, un cor modest la Dersca, dirijat de Gheorghe Fusa. Dupa ce ne-am luat masina -Doamne, cu cate greutati, in rate! - mergeam sa facem muzica in camine culturale. Cate coruri n-am facut noi? Macar de s-ar fi mentinut!”.
Profesoara Maria Cojocariu, la oră de studiu
Intr-o discretie extraordinara, dupa zilele petrecute alturi de prieteni sau printre veştile primite de la fiii ei, muzicieni redutabili, Maria Cozmici Cojocariu, se intoarce la amintirile ei. Scrie si rescrie tuşând cu echilibrul ei sufletesc realitatile unor momente care au marcat o mare personalitate a vietii culturale a Botosanilor. Maria Cozmici Cojocariu o femeie extrem de puternica aflata mereu in penumbra gloriei, la care a trudit zilnic, traieste mai departe cu demnitate si decenta si cu bun-simţ iesit din comun ca si cand nu ar vrea sa deranjeze pe nimeni cu bucuria ei de a trai prin muzica si pentru muzica. Are insa o tristete profunda. Atunci cand a murit prof. Cojocariu (august 2002) putini au fost cei care i-au cinstit memoria. Timpul le cerne pe toate dar adevaratele valori… NU MOR NICIODATA. ( Autor Petronela Chiribuţă, Botoşaniu Necenzurat din 21-07-2011).
Spectacolul la Opera din Mannheim-Germania, în pauză
Radu Ovidiu Cojocariu.


Caricatura prof. Cojocariu
realizată de Clenciu
Prof. Cojocariu la mormântul lui George Enescu
Diploma de Merit 
GALERIE FOTO
Plic ocazional filatelic - 1970-1995

luni, 28 mai 2012

DIPLOMA SI MEDALIA DE AUR PENTRU EXPONATUL ,, GEORGE ENESCU"



„Filatelia este un hobby foarte costisitor"
Articol publicat
in Desteptarea.ro

Bacau
16-09-2011Interviu cu Ioan Catana, filatelist, vicepresedinte al Federaţiei Filatelice Romane, vicepresedinte al Asociatiei Filatelistilor “Grigore Pascu” din Bacau- ,,Domnule Catana, toti ne-am jucat in copilarie cu timbre, plicuri timbrate, adunam, faceam schimburi, ce mai, eram filatelisti. Acum la modul stiintific - am citit ca filatelia este aproape o stiinta -, unde este granita dintre joaca, pasiune, hobby si afacere?
- Începeam sa fim filatelisti, si aceste jucarii ne ajutau, la varsta noastra, acum 30-40-50 de ani, sa ne completam informatiile, sa ne satisfacem curiozitatile. Toate peticelele acestea de hartie clorate, care ne fascinau, unele din tari din Europa, altele din state arabe, cu imagini, ne determinau sa ne punem întrebari, sa cautam mai mult, sa mergem la dictionare, sa cautam prin cartile de biologie, de geografie. Toate acestea ne ajutau sa punem cate un fir de nisip la educatia noastra, la deschiderea noastra catre lume. Era “internetul” nostru. Filatelia se desparte de joaca - este impropriu spus ca filatelia este o joaca - atunci cand intri într-un “spatiu” care se cheama acumulare. Filatelia începe în momentul în care ti-ai stabilit o tema, ceva drag si apoi începi cu migala sa ilustrezi si cu materiale filatelice. Dar nu-i deajuns, timbrele, plicurile trebuie sa circule între persoane cu aceleasi preocupari, prieteni, colegi, familie, facem schimburi de “informatie”, o difuzam. Filatelia, în adevaratul sens al cuvantului, al practicii, începe cam dupa adolescenta, atunci cand pasiunea este dublata de studiu, de “profesionalism”, cand îti pui mereu întrebari si cauti raspunsuri în aceste bucatele de hartie cu imagini, în literatura de specialitate, în documente vechi, atunci ai devenit filatelist. Si din acel moment esti în mijlocul triunghiului: cultura - filatelie - stiinta".

Continuarea articolului : http://www.desteptarea.ro/filatelia-este-un-hobby-foarte-costisitor.html

,,În urmă cu câteva zile a fost dat publicităţii palmaresul expoziţiei filatelice mondiale „PHILANIPPON 2011” organizată la Tokyo în perioada 28 iulie la 2 august 2011 ,,La aceasta expozitie ing. Ioan Catană a obținut prima medalie de aur la o expoziţie filatelică mondială a unui băcăuan.
Afectată de urmările crizei economice actuale precum şi de necazurile pricinuite de recentul cutremur din Japonia, expoziţia a găzduit numai 490 de exponate din 65 de ţări dar, a fost prezentă crema colecţiilor filatelice.
Palmaresul confirmă calitatea exponatelor prezente concretizată prin cele 107 medalii de aur decernate, 189 de medalii de vermeil, 132 de argint şi numai 53 de bronz.
Spre satisfacţia filateliştilor băcăuani, în lista medaliilor de aur se găseşte şi colecţia-exponat cu primele întreguri poştale româneşti a colegului nostru ing. Ioan Catană.
Consemnăm astfel prima medalie de aur obţinută la o expoziţie filatelică mondială de către un cetăţean al municipiului nostru. Adresându-i meritatele felicitări domnului Catană sperăm ca lista băcăuanilor punctaţi cu aur să fie cât de curând completată cu alte nume.
ing. Mihai Ceucă
membru fondator al Asociaţiei filatelice „Grigorie Pascu” din Bacău''

http://bacaul.ro/medalie-de-aurexpozitia-filatelica-mondiala-10013/#more-1001





,,Dragi prieteni,
Pe 19 august s-au implinit 130 de ani de la naşterea lui George Enescu.
Vă transmit şi vă invit să "vizionaţi" exponatul filatelic, "open class", GEORGE ENESCU, UNIVERSAL MUSICIAN ce a obţinut diploma şi medalia în rang de AUR la expoziţia ţărilor balcanice BALKANFILA 2010 desfăşurată în Bulgaria.
Foarte probabil ca în acest an s-au organizat numeroase activităţi omagial/comemorative.
Preocuparea pentru viaţa, activitatea şi mai ales muzica lui Enescu, deşi sunt de formaţie profesinală tehnică, o am din anii ' 80.
Am colecţionat materiale filatelice, numismatică şi literatură şi alte materiale despre George Enescu.
Cu prilejul expoziţiei BALKANFILA 1991, desfăşurată la Bacău, am prezentat/donat la Tescani un exponat ce a fost vizionat de participanţii români şi străini la expoziţie şi în următorii cinci ani de vizitatorii aşezământului de cultură de la Tescani.
Ulterior am "dezvoltat" colecţia şi în 2006 la expoziţia BELGICA ' 06, de nivel european, am obţinut ARGINT.
Exponatul a fost prezentat "în afara concursului" la expoziţii locale, interjudeţene şi naţionale.
Voi achiziona materiale mai vechi ce au aparţinut maestrului şi voi încerca o reprezentare bună la nivel mondial.
Cu sincere salutări,
Catană Ioan-Bacău"

ne-a declarat domnul ing Ioan Catana din Bacau- Romania