duminică, 7 octombrie 2012

Scurt remember umoristic...Bogdan Ota

După cum prea bine se cunoaşte, pianistul “extraterestru” Bogdan Ota din nordul României a fost remarcat tocmai în... nordica Norvegie (!), asta după ce, în ţară, conform bunului nostru obicei împământenit de a da cu “b...ota” în baltă, era respins la concurenţă cu fascinanta mişcare culturală manelistă. Artistul şi-a văzut visul cu ochii şi a ajuns, în sfârşit, să fie remarcat, iată, până şi în oraşul natal. Extrem de fructuoasa colaborare cu cei din afara ţării are urmări dintre cele mai neaşteptate, pe holurile Institutului Cultural Român deja se vorbeşte despre înfiinţarea unei filiale permanente a Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale cu sediul la Oslo şi chiar a unei alte reprezentanţe undeva pe vârful Muntelui Olimp de pe Marte. 

Scurt remember umoristic... 
(în interpretarea actorului Daniel Badale) 
 Motto: Lucruri noi, în premieră? Da’ de unde... drepţi să fim! 
 “Filtru”, “sită”, “filieră”?  Cum să nu! Ba da... le ştim! 
 “Cazul B. Ota (!)” se închide. Urbea recunoscătoare. 
Ieri, aprecieri acide. Azi, panoul de onoare. 
 “Vinovaţi” de promovare? Ca să vezi, norvegienii! 
...Următoarea sesizare? O vor face... marţienii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu