luni, 13 august 2012

MONESTIR DE PEDRALBES. Această mănăstire din piatră, conservată din secolul XIV-lea,, este o oază de linişte într-un oraş aglomerat şi care are şi un muzeu interesant al vieţii monastice. Este cea mai veche mănăstire din Barcelona şi este ascunsă în cartierul nordic Pedralbes. Face parte dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură catalană gotică. Aici pană nu de demult a fost expusă Colecţia Vechilor Maeştri şi care a fost transferată la Muzeul Naţional d Art de Catalunya. Mănăstirea a fost fondată în 1326 de regina Elisenda de Montcada, soţia lui Jaume al II-lea de Aragon, pentru călugăriţele Ordinului Sfânta Clara. După moartea regelui , regina Elisenda s-a retras la mănăstire unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
Aici locuiesc o comunitate de măicuţe. Galeriile care se pot vedea în imagine sunt dispuse pe trei nivele cu o fântână împodobită ( conform imagini din dreapta) grădini de plante medicinale, chiparoşi, palmierii şi portocali. Capela de Sant Miquel care se află lângă galerii este viu colorată cu picturi de Ferrer Bossa ( unul din ucenicii pictorului florentin Giotto.
Picturile reprezintă scene ale Patimilor lui Hristos în partea de sus iar în partea de jos scene din viaţa Fecioarei Maria pictat în 1436.
Aici este o expoziţie permanentă prin care putem face o impresie despre viaţa monastică din secolul al XI-lea S-au păstrat infirmeria, bucătăria şi sala de mese originale. Aici Maica Superioară din acea perioadă îşi încălcase jurământul tăcerii citindu-le călugăriţelor care mâncau în linişte pasaje din Biblie. În Sala Canonicilor se află urna funerară a Sobiraneide Olzet prima stareţă a acestei mănăstiri



LA SAGRADA FAMILIA
Templul Expiator al Sfintei Familii cu turnurile care se văd din tot oraşul, a fost în restaurare şi au fost adăugate vitralii. Intrarea se face prin Faţada Patimilor. inspirată de centurionii de la Casa Mila- chipurile de pe faţada Patimilor reprezintă durere.Colţuroase evocănd durerea şi umilinţa crucificării şi morţii lui Hristos. Această lucrare restaurată aparţine sculptorului Josef cel Subirach n.1927 şi care a finalizat-o în 1990. Gaudi (1852-1926) a realizat contrastul între faţada Patimilor, sumbră şi austeră a lui Hristos cu bucuria Naşterii lui Iisus


Turnurile principale ale bisericii sunt construite aşa de parcă rostesc o rugăciune Figurile aspre ale faţadei Patimilor sunt orientate spre apus iar sărutul lui Iuda dreapta
TurnurileDeasupra fiecărei faţade se poate vedea patru turnuri. Planul lui Gaudi prevedea 18 turnuri, dedicate celor 12 apostoli, celor 4 evanghelişti, lui Hristos şi Fecioarei Maria. Gaudi a conceput această lucrare că admirând turnurile, privirea îţi este atrasă către cer şi atunci automat spui cuvinte de rugăciune. În vârf sunt înscripţionate din bucăţi de ceramică rugăciunea: Sanctus Sanctus, Hosanna în Excelsis( Sfinte, Sfinte, Glorie Domnului în Ceruri)














Faţada Naşterii lui Iisus
Această lucrare a fost începută în 1891 şi terminată în timpul vieţii lui Gaudi în 1904. Gravurile conţin foarte multe elemente. Tema faţadei este bucuria naşterii lui Iisus. Punctul central este scena Naşterii, iar deasupra Sfintei Familii stau îngerii care cântă şi suflă în trompete, celebrând naşterea lui Iisus. Sunt trei uşi închinate Credinţei, Speranţei, şi Carităţii, care descriu alte scene biblice de la căsătoria Mariei cu Iosif, la intrarea lui Iisus în templu. Pe această faţadă mai putem vedea multe plante din Catalonia şi din Ţara Sfântă şi păsări, care au scop că toată creaţia Domnului îl venerează pe Iisus. Copacul vieţii este un chiparos de ceramică verde plin de porumbei care se pot vedea pe partea de sus a faţadei aşezate între cele două turnuri înalte.


Cripta a fost proiectata de arhitectul Francesc de Villar. Naosul este o pădure de coloane. Biserica Sagrada Familia este cea mai înaltă biserică din lume

Naosul are înălţimea de 26 m şi este flancat
de fiecare parte de coloane de susţinere.Opt bolţi la
celelalt capăt al bisericii, formează un semicerc
care marchează baptisteriul. A supravieţuit
războiului frumoasele vitralii care datează
din secolele XV-XIX, împodobesc ferestrele zidurilor.
Mai putem vedea aici şi enorma rozetă
din secolul al XV-lea aflată deasupra intrării.
Pentru că acustica bisericii o face să fie
locul perfect pentru concerte de muzică
clasică şi religioasă. Tot aici au loc cununiile.


SANTA MARIA DEL MAReste cea mai frumoasă biserică din Barcelonă se impune ca un monument desăvârşit de arhitectură gotic-catalană din oraş.Biserica se află în mijlocul cartierului La Ribera. Se spune că fondurile pentru constructia bisericii provin de la negustorii bogaţi şi a fost ridicată pentru a celebra cucerirea Sardinei de către Catalonia. S-a ales acest loc pentru că se consideră că a fost mormântul iniţial al Sfintei Eulalia patroana spirituală a Barcelonei. S-a lucrat la ea 54 de ani. A fost atacată în timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939)fiindu-i furate podoabele care au decorată de-a lungul anilor.





CATEDRALA DE LA SEU
Intrarea principală în Catedrală de la Seu se face prin Placa de la Seu. Lucrările au început în secolul XV-lea şi din lipsă de bani s-au finalizat în 1913. Altarul este flancat de două coloane şi împodobite cu sute de gravuri înfăţişând îngerii, sfinţii, simboluri religioase.Mai vedem aici superbe vitralii. Catedrala are 93m lungime şi 40 lăţime, 28m înălţime. turla principală este la 70m. Cu liftul se poate ajunge la un nivel de unde poţi admira panorama oraşului.
Catedrala este situată pe un deal. Aici, cândva a fost un templu roman, o moschee maură şi o catedrală veche din secolul al VI-lea. Au lucrat timp de 150 de ani 4 arhitecţi
.


CAPELA DEL SANTISSM SAGRAMENT
Statueta este din secolul al XV-lea şi-l
 înfăţişează pe Iisus Hristos. Această 
statuetă a fost luată de la bordul unei 
nave amiral a lui Joan de Austria care 
a condus flota creştină împotriva turcilor 
în golful Lepanto 1571

În Catedrala din Barcelona este un 
mormânt de alabastru care adăposteşte
 rămăşiţele Sfintei Eulalia, patroana spirituală 
şi martira oraşului. 
La începutul secolului al IV-lea împăratul 
roman Diocleţian a lansat o companie de prigonire
 a creştinilor din imperiu. 
Neînfricata fecioara Eulalia a ales acest 
moment nefavorabil pentru a condamna public 
stilul de viaţă păgân al locuitorilor Barcelonei.
 Pentru gestul său a fost torturată cu cruzime 
cu fierul încins, cleşti şi alte instrumente oribile. 
A fost apoi rostogolită de pe un deal într-un butoi 
cu cuie. A fost crucificată şi a murit pe rug. 
Sfânta Eulalia este şi patroana spirituală 
al navigatorilor. Dacă se pune o monedă de 1 euro 
în aparatul pentru a lumina cripta se poate
 vedea mai bine desenele de pe sarcofag.
.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu